Descoperire istorică - un nou monument la Stonehenge

Descoperire istorică - un nou monument la Stonehenge

La mai puţin de un kilometru de celebrele coloane de piatră au fost descoperite urmele unui alt monument circular neolitic, numai că stâlpii acestuia erau din lemn.

Monumentul, socotit cea mai importantă descoperire făcută la Stonehenge în ultimii zece ani, se află la 900 de metri de coloanele de piatră. Urmele descoperite arată că acesta avea două intrări, una pe partea de nord-est şi una la sud-vest. Cercetătorii au descoperit că în mijlocul cercului format de stâlpii din lemn se afla o movilă cu intrare, ridicată pentru a servi ca spaţiu funerar. Se presupune că această movilă a fost construită mult mai târziu. "Se pare că vorbim despre primul monument de ceremonii descoperit în ultimii 50 de ani la Stonehenge. Este o descoperire de senzaţie", spune profesorul Vince Gaffney, de la University of Birmingham. "Până acum se credea că în jurul Stonehenge se află un câmp gol, dar acum avem acest monument, în spaţiul vizibil", adaugă profesorul.

Echipa de cercetători condusă de Gaffney a descoperit mai multe gropi dispuse circular, fiecare cu un diametru de circa un metru. Echipa consideră că, în neolitic, în acestea se aflau stâlpi uriaşi din lemn. "Este echivalentul din lemn al Stonehenge", spune profesorul Gaffney. Stonehenge, încă un mister

"Începem să avem o perspectivă a peisajului din jurul Stonehenge", a adăugat cercetătorul. În urmă cu ceva timp, alte urme de structuri lemnoase au fost descoperite în zonă. Iniţial, s-a spus că Stonehenge este un templu închinat Soarelui sau chiar un observator astronomic (variante bazate pe observaţia că monumentul este aliniat în direcţia răsăritului în timpul solstiţiului de vară), iar apoi s-a vorbit chiar despre varianta unui spaţiu terapeutic, destinat vindecării.

Descoperirea de astăzi ar putea contribui la rezolvarea misterului Stonehenge, crede Gaffney. Stonehenge, un imens complex din stâlpi şi bârne de piatră, a fost construit în urmă cu 4.500 de ani. Monumentul din provincia Salisbury atrage anual un milion de turişti. "Stonehenge" poate fi tradus "monument preistoric circular din piatră".

Ne puteți urmări și pe Google News