DERBY: Steaua - Dinamo 3-2. Bulgarul ILIEV este eroul ”roș-albaștrilor”!

DERBY: Steaua - Dinamo 3-2. Bulgarul ILIEV este eroul ”roș-albaștrilor”!

Steaua a învins cu scorul de 3-2 marea rivală Dinamo, în această seară, pe "Naţional Arena", în cel de-al 126-lea episod al "derby-ului" României.

Dinamo a început mai bine meciul. A controlat primele 20 de minute, atât teritorial, cât și pe tabela de marcaj, Alexandru Curtean punctând pe lângă Ciprian Tătărușanu, după o cursă a lui Marius Alexe - principalul pericol al grupării din Ștefan cel Mare în prima repriză. Când se părea că ”alb-roșii” aveau să intre la cabine în avantaj, Dragoș Grigore l-a faultat pe Tatu în careu, iar Raul Rusescu a transformat lovitura de pedeapsă acordată de impecabilul arbitru portughez al meciului. După pauză, Dinamo a dispărut. Bulgarul Valentin Iliev a marcat de două ori, după două cornere executate identic de Alexandru Bourceanu, iar Steaua a mai ratat încă trei-patru mari ocazii de gol. Oaspeții au revenit în meci prin George Țucudean, care a fructificat o cursă personală de calitate, însă victoria a revenit gazdelor. Steaua este pe locul 3 în clasament, la două puncte de FC Vaslui și CFR Cluj, care joacă mâine restanța cu Universitatea. De cealaltă parte, Dinamo rămâne pe locul 5, la șase puncte de ”militari”. Valentin Iliev: ”Îi mulțumesc lui Dumnezeu!” ”Sunt fericit. Îi mulțumesc mult lui Dumnezeu. Le mulțumesc suporterilor și colegilor. Acum sunt foarte fericit. E foarte importantă victoria, nu contează cine marchează. Vrem să mergem sus. Sperăm să luăm titlul. Dacă vrea Dumnezeu să îl luăm, îl luăm. Dacă nu, asta e viața”, a declarat bulgarul Iliev, primul străin care reușește o ”dublă” în derby-ul României. ”Vreau să îi felicit pe jucătorii mei, dar și pe cei de la Dinamo. Suporterii au fost extraordinari”, a declarat, după meci, Mihai Stoichiță, antrenorul Stelei. ”O să jucăm cu aceeași ardoare și cu CFR Cluj. S-au spus multe despre mine, însă eu vreau doar să câștige Steaua”, a adăugat omul care a ghidat-o pe Steaua spre cinci victorii consecutive în Liga I. ”Cotractul expiră săptămâna viitoare, să vedem care sunt planurile de viitor al Stelei şi ce strategie vor aplica. Oricum, eu le mulţumesc că mi-au dat din nou această ocazie de a antrena această echipă pe care o iubesc", a declarat Mihai Stoichiţă Bișnițarii au vândut bilete și de opt ori mai scumpe Mihai Stoichiţă nu a făcut mari schimbări în echipă pentru meciul cu eterna rivală Dinamo. Astfel, "Lippi" îi va trimite în atac pe Raul Rusescu şi Leandro Tatu, în timp ce la mijloc, Steaua îl va folosi din nou pe Chiricheş, care le va ţine companie lui Chipciu, Bourceanu şi Cristi Tănase. Bișnițarii prezenți în jurul arenei înaintea partidei vindeau tichetele și de opt ori mai scump, un bilet la peluză fiind ”cotat” la 80 de lei. Aproximativ 2000 de fani dinamoviști au ajuns la Naţional Arena cu două ore înainte de startul partidei. Primul Steaua - Dinamo cu acoperiş Partida s-a disputat cu casa închisă, dar şi cu acoperişul modernei arene bucureştene tras, organizatorii căzând de acord ca suprafaţa de joc să fie protejată de ploaia care a căzut în Capitală în ultimele zile. Este doar al doilea meci care s-a disputat cu stadionul închis, după Steaua - Rapid, scor 0-0, din octombrie 2011.

A fost primul meci între cele două mari rivale pe noul stadion, Dinamo mai trăind o singură dată experienţa "Arenei Naţionale", la începutul returului, când a trecut cu 2-0 de Gaz Metan Mediaş.

În precedentele 125 de partide, Dinamo are 45 de victorii, în timp ce Steaua s-a impus de doar 35 de ori. Alte 45 de dueluri s-au încheiat la egalitate. STEAUA - DINAMO 3-2 Au marcat: Rusescu (penalty 43), Iliev (48, 64) / Curtean (21), Țucudean (86) Minutul 90+3 - Final de meci. Steaua câștigă cu 3-2. O victorie meritată! Minutul 90 - S-au arătat trei minute suplimentare de la marginea careului. Minutul 86 - GOOOOL DINAMO! 3-2! George Țucudean ia o minge la mijlocul terenului, pătrunde până la marginea careului, de unde șutează puternic. Tătărușanu nu a reușit să respingă și mingea a intrat în plasă. Minutul 80 - Ritmul meciului a mai scăzut în ultimele minute. Dinamo a echilibrat partida. Minutul 75 - Steaua domină autoritar. Meciul curge doar spre poarta lui Naumovski. Au intrat și Bicvalfi și Răduț la Steaua. Minutul 71 - Tănase ratează dintr-o poziție ideală de gol, după un contraatac-fulger inițiat de Chipciu. Minutul 70 - Tatu s-a accidentat, iar Kone a zdruncinat bara transversală a Stelei cu un șut-bombă, de la 20 de metri. Tătrușanu a deviat puțin mingea trimisă de mijlocașul dinamovist. Minutul 65 - Stoichiță schimbă și el: Mihai Costea în locul lui Raul Rusescu. Minutul 64 - GOOOOOOL STEAUA! 3-1! Din nou Iliev. Bulgarul s-a înălțat superb, în centrul careului dinamovist, după un nou corner și a înscris nestingherit cu capul. Minutul 60 - A ieșit și Matei și a intrat Strătilă. Bonetti schimbă liniile. Minutul 58 - Vlad Chiricheș șutează pe lângă poartă, după o cursă personală pe centrul terenului. La Dinamo, a ieșit Alexe și a intrat Țucudean. Minutul 55 - Iliev mai primește o șansă în careul dinamovist, însă de această dată ratează ținta. Minutul 52 - Marius Niculae șutează din lovitură liberă, prin zid, dar Tătărușanu respinge. Minutul 48 - GOOOOOL STEAUA! 2-1! Bulgarul Valentin Iliev o aduce pe Steaua în avantaj, punctând printr-o splendidă lovitură de cap, din plonjon, după un corner al gazdelor. Mihai Stoichiță s-a bucurat cu suporterii din tribune. Minutul 47 - Naumovski are o intervenție excelentă la o lovitură de cap a lui Martinovici. Minutul 46 - A început partea secundă. Minutul 45 - Pauză pe Național Arena. 1-1, după o primă repriză foarte încinsă. Minutul 44 - Marius Niculae este prins din urmă de fundașii Stelei, cu toate că a primit o minge excelentă și avea cale liberă spre poartă. Atacantul dinamovist a jucat foarte slab azi. Minutul 43 - GOOOOOL STEAUA! 1-1! Raul Rusescu transformă lovitura de pedeapsă și meciul se relansează. Stadionul a explodat la reușita atacantului stelist.

Minutul 42 - Dragoș Grigore o comite și îl faultează în careu pe Tatu. Arbitrul acordă penalty fără ezitare. Minutul 37 - Marius Niculae își bate joc de un contraatac pus în mișcare de același excelent Alexe. ”Câinii roșii” își arată colții. La cealaltă poartă, Cristi Tănase a trimis din nou pe lângă poartă. Minutul 32 - Curtean l-a pus din nou la încercare pe Tătărușanu, însă portarul Stelei a prins de această dată. Meciul are ritm. Cele două formații s-au trezit după golul dinamovist. Minutul 30 - Latovlevici trimite pe lângă poartă, după o cursă pe partea stângă, lăsată liberă mai mereu de fundașii dinamoviști. Steaua domină clar meciul. Tatu a trimis și el pe lângă poartă printr-o lovitură de cap. Minutul 25 - Steaua reacționează violent. Bourceanu l-a întins pe Naumovski. Bourceanu a șutat pe lângă poartă, iar Cristi Tănase a călcat pe minge în careu și a cerut penalty. ”Militarii” au reușit în ultimele minute mai mult decât a făcut în tot startul partidei. Minutul 21 - GOOOOOL DINAMO! 0-1! Alexandru Curtean înscrie cu un șut frumos, la colțul lung, pe sub mâinile lui Ciprian Tătărușanu. Marius Alexe a oferit o pasă excelentă la gol, după o splendidă cursă personală pe flancul stâng. Minutul 15 - Jocul este fragmentat, iar fotbalul puțin. Steaua amenință foarte rar poarta, iar Dinamo - nici atât. Minutul 10 - Dinamo cere 11 metri la un presupus henț al lui Chiricheș în careu, însă arbitrul portughez al meciului a decis continuarea jocului. Minutul 7 - Cristi Tănase trimite primul șut al meciului. Mijlocașul stelist a ratat ținta cu tentativa sa de a marca de la mare distanță de poarta lui Naumovski. Minutul 5 - Start echilibrat de meci. Dinamo pare să aibă mai mult inițiativa, însă dominarea ”câinilor” nu pune prea mari probleme Stelei. Minutul 1 - A început prima repriză. Stadionul este aproape plin, iar atmosfera e incendiară. Steaua : Tătăruşanu - Martinovici, Geraldo, Iliev, Latovlevici - Chipciu, Chiricheş, Bourceanu, Cr. Tănase - Tatu, Rusescu. Antrenor: Mihai Stoichiță Dinamo: Naumovski - Luchin, Grigore, Scarlatache, Pulhac - Matei, Kone, Rus, Curtean - Niculae, Alexe.. Antrenor: Dario Bonetti

Ne puteți urmări și pe Google News