Denise Rifai a plecat de la Kanal D. A semnat contractul cu o televiziune concurentă
- Bianca Ion
- 2 februarie 2026, 16:33
Denise Rifai. Sursă foto: Antena 1După patru ani petrecuți într-un proiect care a consacrat-o în peisajul televiziunii românești, Denise Rifai a decis să încheie colaborarea cu Kanal D și să se alăture Antena Group, unde va putea fi urmărită, din luna februarie, pe Antena 1: „A venit vremea pentru o schimbare pe care o consider că vine la momentul potrivit”, declară Denise Rifai despre schimbarea neașteptată.
Un final de capitol după patru ani la Kanal D
În 2020, Denise Rifai a intrat în echipa Kanal D și a devenit rapid una dintre cele mai puternice voci din zona emisiunilor de interviu, prin formatul „40 de întrebări cu Denise Rifai”. Stilul direct, întrebările incomode și temele de actualitate au transformat emisiunea într-un reper pentru genul său și au consolidat imaginea realizatoarei ca jurnalist incisiv, care nu evită subiectele sensibile.
După patru ani, însă, vedeta a ales să închidă acest capitol și să caute o nouă provocare.
Un nou început în familia Antena Group
Odată cu semnarea contractului cu Antena Group, Denise Rifai intră într-o nouă etapă profesională. Cu o experiență solidă în jurnalism și televiziune, ea va lucra la un format complet nou, dezvoltat alături de o echipă de producție coordonată de Emilia Vlad. Proiectul promite un conținut diferit, adaptat cerințelor actuale ale publicului și axat pe surpriză și prospețime, detaliile urmând să fie anunțate în perioada următoare.

Denise Rifai. Sursă foto: Facebook
Denise Rifai: A venit vremea pentru o schimbare
Înainte de debutul noii colaborări, Denise Rifai a explicat public motivele acestei decizii și entuziasmul cu care privește viitorul:
„De-a lungul anilor, m-am implicat doar în proiecte în care am crezut, care am știut că pot aduce ceva nou celor care mă urmăreau și care au demonstrat, prin audiențe, că au fost printre emisiunile de top ale momentului. Acum, a venit vremea pentru o schimbare pe care o consider că vine la momentul potrivit. Sunt încântată să fac parte din Antena Group și am mare încredere în ceea ce va urma. Vă promit că o să vă placă! Ne revedem curând... de această dată, la Antena 1!”, a declarat Denise Rifai.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.