Depunerea candidaturilor s-a încheiat ieri. Surprizele, mai mult pe lista celor care nu candidează.
În PDL s-a încheiat termenul pentru înscrierea candidaturilor la ConÂvenÂţia Naţională de sâmbăta viitoare. Este deja o certitudine cine vor fi preşedintele PDL şi secretarul său general, întrucât Vasile Blaga şi Gheorghe Flutur candidează fără concurenţă, fiecare pe culoarul lui.
Nici în rest nu se poate vorbi despre candidaţi-surÂpriză, surprizele fiind mai degrabă legate de cei care au ales să nu candideze.
În rest, judecând după numele înscrise în cursă, PDL va avea o conducere în care se vor regăsi preÂşeÂdinţi de filiale cu rezultate la alegeri şi oameni de la centru cu o imagine bună. Pentru cele patru posturi de prim-viceÂpreşedinţi s-au înscris senatorul Mihai Stănişoară, europarlamentarul CrisÂtian Preda, deputatul Cezar Preda, Teodor Baconschi şi primarul municipiului Târgu Mureş, Dorin Florea. Deputatul Theodor Paleologu şi-a depus şi el candidatura, dar s-a răzgândit.
Nume vechi şi nume noi
Dintre foştii vicepreşeÂdinţi, îşi încearcă norocul din nou Anca Boagiu, primarul Braşovului, George Scripcaru, preşedintele PDL Alba, Mircea Hava, cel al PDL Dâmboviţa, Florin Popescu, şi senatorul Traian Igaş. Mai ţintesc unul dintre aceste locuri Sulfina Barbu, deputatul PDL Raluca Turcan, Andreea Paul, fost consilier guvernamental sau şeful PDL Timiş, Consantin Ostaficiuc.
Surse din PDL spun că la Convenţia Extraordinară a fost invitat şi fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, care în această perioadă încearcă să lanseze o mişcare de centru-dreapta. Absenţe notabile
Din viitoarea conducere a PDL vor lipsi o serie de nume consacrate, care au preferat să nu mai candideze. În primul rând fostul preşedinte Emil Boc, care a anunţat că se va concentra asupra Primăriei Clujului. Europarlamentarul Monica Macovei a renunţat şi ea la ideea de a candida, deşi Vasile Blaga declara că ar dori-o în echipa lui. Nici Elena Udrea nu mai candidează.
Nu s-au înscris în cursă nici Radu Berceanu, Adriean Videanu sau Ioan Oltean. Alte absenţe sunt Roberta Anastase, dar şi Gheorghe Falcă şi Gheorghe Ştefan, preşedintele PDL Neamţ.