Demi Moore luptă cot la cot cu bărbaţii

Demi Moore luptă cot la cot cu bărbaţii

În vârstă de 45 de ani, Demi Moore este una dintre cele mai bine cotate actriţe de la Hollywood, fiind prima celebritate feminină care a primit peste 10 milioane de dolari pentru un rol, cel al unei dansatoare exotice în filmul „Striptease“.

Demi a acceptat să interpreteze, pe parcursul carierei, o mare diversitate de personaje, fiind, pe rând, iubită ingenuă („Fantoma“), nevastă infidelă („Propunere indecentă“) sau soldat în marina americană (G.I. Jane), rol pentru care a acceptat să fie tunsă „zero“. „G.I. Jane“ este un film de acţiune realizat în 1997, în care este redată povestea fictivă a primei femei acceptate în forţele marinei americane.

Jordan O’Neil (Demi Moore) trebuie să înfrunte antrenamentele crâncene din armată cot la cot cu bărbaţii, dar şi discriminarea sexuală din partea acestora. Demi Moore este portretizată în acest film drept „femeia eroină“, cea care reuşeşte să se impună în faţa colegilor bărbaţi, personaj care cu greu îşi poate găsi echivalentul în viaţa reală. Pentru a intra cât mai bine în pielea personajului, Demi a avut acelaşi program de antrenament ca şi profesioniştii din armată.

PREMIERĂ

Actriţa, aşteptată pe platourile de filmare din România

> Demi Moore va sosi în ţara noastră pentru a filma scene din producţia fantastică „Bunraku“, în care îi va avea colegi de platou pe Josh Hartnett şi Woody Harrelson.

> Vedeta va interpreta rolul unei femei forţate să se căsătorească cu un spirit malefic, lord al războiului.

Ne puteți urmări și pe Google News