Deficitul balanţei de plăţi, minus de peste 600 milioane euro în primele şapte luni!

Deficitul balanţei de plăţi, minus de peste 600 milioane euro în primele şapte luni!

În perioada ianuarie - iulie 2015, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 347 milioane euro, comparativ cu 997 milioane euro în aceeaşi perioadă a anului 2014.

Deficitul a scăzut pe fondul reducerii deficitului veniturilor primare (cu 595 milioane euro) şi al majorării excedentelor balanței serviciilor (cu 310 milioane euro) și balanţei veniturilor secundare (cu 276 milioane euro), potrivit datelor BNR.

Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România (date estimate) au depăşit două miliarde de euro, semnificativ mai mult decât cele 1,3 miliarde euro din primele şapte luni ale anului trecut. Din total, participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au înregistrat 1,228 miliarde euro, iar creditele intragrup 856 milioane euro (net).

Datoria externă pe termen lung a însumat 70,5 miliarde euro la 31 iulie 2015 (77,8% din total datorie externă), în scădere cu 6,9% faţă de 31 decembrie 2014.

Ne puteți urmări și pe Google News

Datoria externă pe termen scurt a depăşit la 31 iulie 2015 nivelul de 20 miliarde euro (22,2% din total datorie externă), în creștere cu 8,2% faţă de 31 decembrie 2014. În perioada analizată, datoria externă totală a scăzut cu 3,7 miliarde euro.