Cadre din fostul MApN, chemate să „facă ordine“ în decembrie 1989, pun crimele pe seama Securităţii şi a unor „indivizi cu pregătire, infiltraţi“.

„Armata e de partea poporului!“ şi „Armata e cu noi!“ sunt doar două dintre scandările ce se puteau auzi pe străzile Timişoarei în zilele Revoluţiei din decembrie 1989. Iar însemnările „Jurnalului de luptă“, depus la dosarul Revoluţiei de la Timişoara, aflat în prezent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, par să le confirme.

Potrivit înscrisurilor, trupe de Securitate, Miliţia, Securitatea în civil şi Trupele USLA ar fi acţionat, alături de militari, pentru oprirea manifestaţiilor din decembrie 1989.

Jurnalul mai arată că regimul s-ar fi folosit de ofiţeri de securitate şi de trupe speciale, infiltraţi printre manifestanţi. Scopul din umbră - „a arunca vina pe seama armatei“. Securitatea, „infiltrată“ printre forţele de ordine Teoria conspiraţiei, paranoia şi o stare generală de confuzie. Acestea sunt concluziile raportului înaintat Parlamentului României de Ministerul Apărării Naţionale, în 1990, şi care constituie partea cea mai importantă a Jurnalului depus la instanţa supremă. Potrivit acestuia, o bună parte din tot ce s-a întâmplat în acele zile la Timişoara ar fi fost cauzată de „includerea în mai multe locuri fierbinţi a unităţilor militare în cadrul unor dispozitive mixte, împreună cu forţele de ordine (trupe de securitate, miliţie, USLA, grăniceri), specializate în acţiuni represive, de forţă şi prin infiltrarea printre rândurile manifestanţilor a unor persoane, aparţinând Securităţii“.

Aceeaşi sursă se „aruncă“ şi într-o caracterizare succintă a celor în jurul cărora se construise diversiunea, precizând că aceştia „acţionau cu deosebită abilitate, trăgând acoperit împotriva manifestanţilor“. „Aveau lanterne foarte puternice“

Raportul citat este completat de însemnările unui comandant de armată, repartizat în Arad, dar chemat în acele zile în Timişoara, pentru a ajuta la stabilizarea situaţiei. În nota sa de informare, Marcu Dumitru povesteşte despre apariţia, la un moment dat, a unor „efective militare necunoscute“, iar descrierea ce urmează este demnă de un adevărat tratat de manipulare a maselor: „Aveau în dotare lanterne foarte puternice şi îndreptau fascicolul luminos spre balcoane, iar după aceea trăgeau asupra acestora (...). Au fost semnalate efective ale Securităţii şi Miliţiei în toate punctele unde am avut efective. Nu cunoaştem misiunile pe care le aveau de îndeplinit aceşti indivizi“.   Din acest punct, raportul se încheagă practic mai mult în jurul mărturiilor legate prin aceeaşi idee centrală (oamenii au fost manipulaţi şi făcuţi să creadă că, de fapt, armata este cea care trage în ei) şi prin aceleaşi descrieri ale unei stări de haos general. Colonelul Nicolae Predonescu raporta că „oraşul Timişoara, în timpul Revoluţiei, perioada 16-20 decembrie 1989, a fost caracterizat printr-o totală necunoaştere a situaţiei reale, amplificată de o evidentă provocare a armatei, Miliţiei şi Securităţii, efectuată de forţe necunoscute nouă, concretizate în grupuri de turbulenţă cu atac direct la persoane“. „Somare, foc în aer, foc la picioare“

În aceeaşi notă se menţine şi mărturia generalului-maior Dumitru Ionescu, care, în nota cu privire la activitatea desfăşurată la Timişoara, în perioada 17- 22.12.1989, scria, într-un soi de roman apocaliptic, îmbrăcat stilistic în limbajul de lemn binecunoscut al epocii: „Datorită acţiunilor unor grupuri de oameni drogaţi, organizate şi dotate cu mijloace incendiare, arme de foc, cuţite, pietre, mijloace de înjunghiere prin aruncare de la distanţă etc., şi conduse de indivizi cu deosebită autoritate şi pregătire în domeniu, au creat o situaţie ce cu greu poate fi descrisă şi tot atât de greu de înţeles: flăcările devastatoare, furturile, zvonurile, teroarea, haosul, anarhia, exploziile, avariile şi moartea aveau să stă- pânească populaţia şi unităţile militare, cu unele intermitenţe, până în dimineaţa zilei de 19.12.1989“.

Acelaşi general relata că pe 17 decembrie, la ora 15.00, ar fi fost sunat de generalul Vasilea Milea, care i-ar fi comunicat că are informaţii potrivit cărora „grupuri de indivizi înarmaţi ar intenţiona să atace unităţile militare“. „A ordonat să se ia măsuri de apărare cu orice preţ. Focul, dacă va fi nevoie, să fie executat, potrivit prevederilor legale: somare, foc în aer, foc la picioare“, povesteşte Dumitru Ionescu.   O ALTĂ IPOTEZĂ   „Au acţionat elemente de diversiune şi terorism“

O altă teorie expusă în Jurnalul depus la dosar prezintă evenimentele din decembrie 1989, de la Timişoara, prin prisma „elementelor teroriste aservite intereselor ţărilor capitaliste“ care ar fi acţionat din umbră. Astfel, analiza felului în care s-au desfăşurat evenimentele din 16 şi 17 decembrie merge spre concluzia că la Timişoara „au acţionat elemente de diversiune şi terorism“. Ipoteza este susţinută de o serie de povestiri desprinse din haosul acelor zile, precum cea în care mii de persoane din Gărzile Patriotice din Olt şi Dolj ar fi ajuns cu trenul în gara Timişoara. Acestea „au fost aduse la cererea Partidului pentru a reprima «manifestările agresive» ale unor grupuri de cetăţeni din Timişoara“. Unul dintre martorii la evenimente, plutonierul-major Bulgescu Stelian, raporta că luptătorii care au coborât din trenuri au fraternizat cu manifestanţii şi s-au deplasat împreună spre Piaţa Operei, infiltrându-se ulterior printre aceştia.

IPOTEZĂ. Potrivit documentelor făcute publice ieri, printre manifestanţii adunaţi în decembrie ’89 în faţa Operei din Timişoara s-ar fi aflat securişti infiltraţi şi angajaţi ai Miliţiei în civil