Evenimentul Zilei > Actualitate > „Decreteii” anului 1970
„Decreteii” anului 1970

„Decreteii” anului 1970

Dragii mei, in octombrie mi s-a "petrecut" ultima zi la locul de munca.

Am plecat scarbita definitiv – mi-am dat o demisie lipsita de glorie si de inteles, mai cu seama in conditiile in care nu mi-am gasit un alt loc de ucis neuroni. Si pentru ca domeniul din care am plecat este unul al puterii banilor, nu indraznesc sa-mi folosesc numele real… A, n-ar da o masina peste mine, ci doar mi s-ar inchide, absolut si iremediabil, orice sansa de angajare in alta parte, desi, daca ma gandesc bine, trimit constat CV-uri de vreo doi ani in diverse locuri, dar din cauza varstei (ma declar vinovata de nasterea in anul 1970) nu mi s-a oferit nici macar sansa unui interviu (visez sa deschid o afacere in care angajatii sa fie – in mod discriminatoriu – numai "decretei").
 
Ma gandesc de ceva timp la generatia noastra… Am intrat dezorientati si dezavantajati in democratia asta pacatoasa: nici copii – avand timp sa crestem odata cu schimbarea, nici batrani – inteleptiti si, cumva, detasati de viata. Stiu ca o parte dintre decretei si-au implinit scopurile, dar cu ce pret ?
 
Ceea ce urmeaza este un extras din ceea ce imi place sa numesc "my novel". Intamplarea face sa fi dat peste propunerea dvs. si mi-am  zis "de ce nu ?!" Cei din generatia mea vor intelege:  
 
"24 ianuarie
 
Ziua Unirii. Nu mai simt Sarbatoarea ca la varsta minunatei mele copilarii. Mi-e dor de vremurile acelea in care bunicii mei se bucurau de atmosfera speciala a zilelor de sarbatoare religioasa sau istorica, transmitandu-mi un respect magic fata de acestea. Toata lumea era vesela si bine imbracata. Rudele, vecinii si prietenii se adunau in grupuri galagioase, vorbind in acelasi timp, razand si imbatandu-se, ferindu-se sa critice regimul – lucru pe care nu-l intelegeam, cu atat mai mult cu cat stiam ca fiecare avea motiv de razvratire. Aflam fara voie, de la Radio Europa Libera, ca oamenii erau nemultumiti de viata in Romania.
 
Pe la vreo sase ani, auzind chiar cu urechile mele ca un individ ar fi spus ca prefera viata din lagarele din Italia pentru emigranti in schimbul celei din Romania, m-am mirat mult… Nu stiam ce vrea sa spuna pentru ca nu vedeam ce mi-as fi putut dori in plus fata de ceea ce aveam. Si mi-am impartasit nedumerirea fata de vecina de peste drum, mama uneia dintre tovarasele mele de joaca. Stateam agatata de balustrada podului care traversa santul de la marginea drumului si, leganandu-ma, ii povesteam ce auzisem cu o seara inainte, asteptand sa apara pe fata sa macar o privire care sa confirme sau nu, valabilitatea celor spuse de mine. Dar n-am gasit nimic pe chipul acelei femei, fapt fata de care m-am aratat curioasa in prezenta bunicii mele. Bunica mi-a spus atunci, pe langa faptul ca nici nu ar fi avut cum sa ma inteleaga cineva, sa nu mai povestesc nimic nimanui pentru ca "astea nu-s lucruri pentru varsta ta" si pentru ca "nu-i voie sa asculti Europa Libera".
 
Pana am mai crescut, n-am inteles de ce se organizau spectacole de preamarire a sotilor Ceausescu si a …socialismului acela toxic, atat timp cat in realitate lumea era revoltata de nedreptate si minciuna. De fapt si acum ma intreb cum s-a ajuns la libertatea de a ne minti unii pe altii.        
 
Si totusi, ce fast si ce stralucire aveau in ochii mei acele zile… Ma simteam patrioata si mandra ca sunt romanca. Mai am si acum momente cand mi-e draga tara mea, dar imi trebuie o cantitate considerabila de energie pentru a o iubi asa cum e acum… Fara sa vreau ajung cu gandul la suferinta saraciei romanesti dar si la prostia romaneasca – una din cauzele celei dintai. Atunci ma las in voia visarii si a placerii de a dori din toata inima, lumii intregi, tot ceea ce e mai bun".
 
Felicitandu-va pentru idee, Ella Simionescu

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: