Tânărul a fost, prima oară, audiat prin telefon, chiar a doua zi după dispariția Luizei Melencu. De asemenea, mama lui Alex susține că fiul ei a ținut legătura, în permanență, cu polițistul care l-a cercetat pe băiat.

„A fost audiat doar la telefon. Niciodată nu a fost audiat faţă în faţă. De la poliţie l-a sunat la telefon. Băiatul meu a fost audiat la o zi-două după dispariţia Luizei. A ţinut legătura prin mesaje cu acel poliţist. Nu a fost chemat niciodată la DIICOT. Pentru noi nu este nicio problmeă că băiatul este audiat. Vrem să dăm declaraţii, nu avem nicio problmeă. Nu ascundem nimic, dacă putem să ajutăm cu mare drag. Luiza e un copil cuminte, se înţelegea foarte bine cu băiatul meu. Nu a vent niciodată în casa mea fără ştirea mamei sale”, a mărturisit mama lui Alex

Încă de la începutul anchetei, Gheorghe Dincă a recunoscut că a ucis-o pe Luiza, fata dispărută de aproape 5 luni, numai că tot ce declară referitor la ea ridică numeroase semne de întrebare.

De exemplu, Dincă nu știe numele fetelor ucise – Luiza și Alexandra -, identificându-le prin „Fata nr. 1” și „Fata nr. 2”.

De asemenea, Dincă nu mai știe ce culoare aveau părul și ochii acesteia și declară ca fata purta bijuterii voluminoase. Aceste afirmaţii sunt, însă, contrazise de părinţii Luizei care susţin că fiica lor nu purta astfel de bijuterii.

Avocatul familiei Melencu, Tonel Pop, crede că Gheorghe Dincă are mult mai multe victime la activ, acesta fiind și motiul declarațiilor contradictorii pe care le face.

Din nefericire, anchetatorii nu l-au pus pe Dincă să le recunoască pe Luiza și pe Alexandra, de la bun început, dintr-un set cu mai multe fotografii ale unor fete. Acestuia i s-au prezentat fotografiile Luizei și ale Alexandrei, iar el a recunoscut că pe ele le-a ucis, potrivit cancan.ro

 

Te-ar putea interesa și: