Învinsă în urmă cu o săptămână la Braşov în prelungiri, Unirea Urziceni s-a răzbunat sâmbătă pe nou-promovata FC Argeş, pe care a învins-o cu 3-2, după ce s-a văzut condusă cu 0-1 şi 1-2.
Meciul de la Urziceni a fost unul palpitant, desfăşurarea ostilităţilor ţinându-i cu sufletul la gură până la final pe cei prezenţi. „Nu mă aşteptam ca Argeşul să joace aşa de bine“, a recunoscut, la final, Dan Petrescu. Antrenorul ialomiţenilor a văzut ultimele minute ale partidei din tribună, acolo unde a fost trimis de centralul Deaconu din cauza protestelor. „Arbitrii ne-au ajutat să pierdem!“
Ca să învingă, ialomiţenii au avut însă nevoie de ajutorul arbitrului Alexandru Deaconu, care le-a acordat uşor, în minutul 64, un penalty, din care Mara a stabilit scorul final. „De ce m-am temut, de aia n-am scăpat! Arbitrii ne-au ajutat să pierdem acest meci. A fost un 11 metri inventat, o dovadă că fotbalul românesc este bolnav de cancer. Nu mai ţip pentru că nu mai pot. Mi-ar fi ruşine să câştig aşa cum a făcut Urziceniul. Dacă l-aş avea preşedinte pe Mihai Stoica, nu aş mai avea probleme cu arbitrii“, s-a plâns, la final, Cornel Penescu, patronul piteştenilor. „Arbitrajul a fost bun. Penescu ar trebui pedepsit şi sper să plătească“, a fost replica lui Mihai Stoica, managerul general al gazdelor. Schimbare inspirată Supărat pe prestaţia echipei sale în prima repriză, Dan Petrescu a făcut, la pauză, o criză de nervi. Negru de furie, tehnicianul Unirii Urziceni a decis să-l arunce în luptă pe tânărul Raul Rusescu, în locul experimentatului Marius Bilaş co. La prima atingere de balon, Rusescu a reuşit să egaleze, 2-2, şi să relanseze practic partida. Imediat după gol, fotbalistul de 19 ani s-a dus glonţ la Dan Petrescu şi s-a aruncat în braţele acestuia. „Sper să realizăm cu Rusescu ce am realizat cu Bogdan Stancu“, a comentat „Bursucul“. LIGA I URZICENI - FC ARGEŞ . . . . . . . . 3-2 Marcatori: Mara (29 şi 75 - penalty), Rusescu (46) / Kamara (11), Dulcea (31) URZICENI: Arlauskis 5 - Brandan 6, Mehmedovici 5, Galamaz 5, Bordeanu 5 - Mara 7, Pădureţu 6, I. Apostol 6 (50, E. Nicu 5), S. Frunză 5 (90Σ1, Todoran) - Onofraş 6, Bilaşco 5 (46, Rusescu 6). Antrenor: Dan Petrescu FC ARGEŞ: Boşneag 5 - M. Stan 4 (87, Voiculeţ), D. Bălaşa 5, Lăcustă 4, Bazzi 5 - Cr. Tănase 4, M. Cârstoiu 4, Tameş 5, Doman 5 (65, Năstăsie 4) - Dulcea 6 (66, Chirciu 5), Kamara 6. Antrenor: Ionuţ Badea Stadion: „Tineretului“; Spectatori: 3.000: Eliminat: Dan Petrescu; Arbitri: Al. Deaconu 5 - N. Marodin 6, Fl. Stănescu 6
Citiţi şi: Ceferist la ceferist îşi scoate ochii Pandurii, puşi pe fugă de timişoreni