Cândva vedetă la celebrul post CNN, Romică Buia, alias "Figo din Banat", joacă acum, la 38 de ani şi jumătate, în liga a patra.
Pentru Buia, Buia, Buia, Buia! Special-special-special...“ Solista se opreşte din cântat şi, ca la comandă, salută musafirul, după care toată lumea întoarce capul. „Lepa Brena“, unul dintre cele mai frecventate localuri din Timişoara, situat undeva la ieşirea spre Lugoj, e plin. Romică Buia tocmai a sosit cu un grup de prieteni. I se găseşte instantaneu o masă liberă, iar mulţi dintre cei prezenţi vin şi îl salută. Vedetă în „level four“
Despre Romică Buia s-ar putea scrie o carte. Cei care i-au urmărit cariera spun despre el că a fost un geniu. Alţii, că încă mai e! Toţi însă sunt de acord că omul care la începutul anilor ’90 era chemat la naţională, deşi evolua în Divizia B, şi-a irosit cu bună-ştiinţă multe din şansele pe care le-a avut. Romică vine şi trage linie pentru toţi: „Aşa mi-a fost scris...“. Nu regretă nimic sau aproape nimic. E liniştit. Are 38 de ani, o nevastă extraordinară, un băiat care îi calcă pe urme şi o echipă la care încă face spectacol. „Se numeşte FC Chişoda şi e în «level four»“, ne lămureşte Buia, în stilul său caracteristic. „N-aş putea trăi fără fotbal“ Optimist incurabil, cu o bună- dispoziţie molipsitoare şi cu un chef de viaţă absolut nebun, ardeleanul este un interlocutor de vis pentru orice reporter. Se deschide ca o carte şi se lasă citit. Nu face play-back. A învăţat asta probabil de la „Lepa Brena“ sau din alte localuri unde lăutarii cântă doar „live“.
„Ce m-aş face fără fotbal? Cred că aş înnebuni. Aş vrea să joc atâta timp cât mă vor ţine picioarele. Iar când n-am să mai pot, voi trece la fotbalul pe calculator“, glumeşte Romică. „Care vin îmi place? Alb sau roşu? Stai să mă gândesc! Albul, dar să fie de soi. Palinca noastră de Maramureş bate însă tot“, continuă Buia.
Nu e deranjat că i s-a dus vestea de chefliu. „Să vă spun ceva. S-a spus despre mine că am chefuit la viaţa mea. Dar cui dracului nu-i place viaţa? Am făcut însă totul cu măsură şi în timpul meu liber. N-am fugit din cantonament, la antrenamente am fost întotdeauna printre primii, mi-am dat viaţa pe teren la echipele la care am evoluat şi, atenţie, n-am fost niciodată accidentat. Păi, pe lângă ce fac ăia din Anglia, noi suntem mici copii!“, concluzionează Romică Buia. Numărul 10
Deşi nu-şi poate ascunde kilogramele în plus (şapte la număr), Buia se simte încă tânăr şi joacă excelent pentru „level four“. La meciurile echipei FC Chişoda vine lumea ca la urs să-l vadă pe Buia.
Poartă numărul 10 pe tricou şi rezistă fără probleme 90 de minute pe teren. „În fiecare zi am antrenamente cu grupa mea de copii, de la Poli, juniori născuţi în 1993. Luni şi vineri joc în curtea şcolii cu prietenii până ni se umflă picioarele. Patru antrenamente pe săptămână cu FC Chişoda. La toate astea se adaugă nesfârşitele partide de tenis cu piciorul. Acesta e secretul longevităţii mele“, spune Buia. Regretele lui Romică În 1990, Romică Buia pleca la FC Barcelona, în cantonamentul căreia a stat o săptămână. „Două zile m-am antrenat cu echipa mare, apoi cu echipa a doua. Cei de la Baia Mare au cerut însă foarte mulţi bani, în jur de 300.000 de dolari, aşa că m-am întors“, îşi aminteşte „Figo“. A ajuns în cele din urmă la Ekeren, în Belgia. Preţul tranzacţiei: 150.000 de dolari şi un autocar. Un deceniu după episodul Barcelona, în toamna lui 2000, dădea un gol de generic TV în partida Rapid-Rocar 2-3. Juca la oaspeţi şi, în aceeaşi seară, reuşita lui era difuzată drept „faza zilei“ la celebrul post de televiziune CNN.
Recomandările noastre
