Reprezentativa masculină de handbal a României a fost lipsită de noroc la tragerea la sorţi a grupelor de calificare pentru Campionatul European din 2010, nimerind într-o companie selectă.
România va avea de înfruntat în Grupa I preliminară echipele Poloniei (vicecampioana mondială), Suediei (formaţia care a eliminat România din cursa pentru Europeanul de anul acesta) şi Muntenegrului (cea mai bună echipă din urna a patra valorică, formaţie cu care românii vor da piept şi în calificările pentru Campionatul Mondial din 2009). Singurele adversare cu care elevii lui Aihan Omer au o misiune mai uşoară sunt Turcia şi Georgia.
Sistemul de calificare la Campionatul European din 2010 (găzduit de Austria) a fost recent modificat, renunţânduse la play-off. După noua regulă, competitoarele au fost împărţite în 7 grupe: trei de 6 echipe şi patru de 5 echipe. La tragerea la sorţi ce a avut loc vineri seară, România a fost plasată în urna a treia. Din fiecare grupă se vor califica la turneul final primele două clasate. Campania de accedere la Campionatul European din 2010 va debuta la sfârşitul lunii septembrie. „Suntem două pe loc“
În ciuda grupei infernale, Mihai Marinescu, secretarul general al Federaţiei Române de Handbal, crede că naţionala pregătită de Aihan Omer are şanse de calificare: „Polonia şi Suedia sunt nişte echipe foarte bune, iar faptul că şi adversarul din urna a patra, Muntenegru, este unul de calibru, complică un pic lucrurile. Suntem două pe loc, dar avem şanse. Nicio grupă nu e uşoară, dar cred că sistemul acesta, cu grupe, ne lasă mai multe speranţe de calificare decât play-off-ul“. GRUPA I Preliminarii Euro 2010 Polonia Suedia România Muntenegru Turcia Georgia
> Meciurile încep în luna septembrie. Se califică la turneul final primele două clasate. DECLIN Stângă nu-i vede bine pe băieţi
Naţionala masculină de handbal a României nu s-a mai calificat la un turneu final din 1996, când a participat la Campionatul European din Spania. Vasile Stângă, fostul mare internaţional român, spune că, în condiţiile actuale, naţionala masculină nu are prea multe şanse de a ieşi din impas. „Sunt pesimist în privinţa viitorului. Pe vremea când eram eu jucător, fetele erau la nivelul la care se află băieţii azi. Cred că e un ciclu care se perpetuează“, spune Stângă.