De ce nu poate România să doboare dronele rusești care intră în Republica Moldova

De ce nu poate România să doboare dronele rusești care intră în Republica Moldova

Republica Moldova. România nu poate interveni automat pentru a doborî dronele care pătrund în spațiul aerian al Republicii Moldova. O asemenea acțiune ar necesita un acord bilateral cu implicații militare.  Explicațiile au fost oferite de istoricul și expertul în spațiul fost sovietic Armand Goșu, în cadrul emisiunii „În PROfunzime”.

Potrivit lui Armand Goșu, o eventuală intervenție a aviației românești pe teritoriul Republicii Moldova nu poate avea loc în lipsa unui cadru juridic care să permită acest lucru. Un asemenea demers ar presupune negocieri și un acord între cele două state, cu implicații militare.

„Pentru că nu există o bază legală pentru asta. Ar fi trebuit să se negocieze un acord, un acord cu niște implicații militare care presupune. Nu știu dacă din partea României ar fi fost simplu să negocieze un astfel de acord cu Republica Moldova. Și asta deoarece pentru că România este totuși un membru NATO care este situat geografic pe flancul estic, deci într-o zonă foarte sensibilă”, a explicat istoricul.

Sursa foto: Captură video

Un alt obstacol este timpul limitat pentru o eventuală intervenție. Dronele rusești care ajung în spațiul aerian al Republicii Moldova rămân uneori doar câteva minute, ceea ce ar putea face dificilă ridicarea avioanelor de luptă și interceptarea aparatelor înainte ca acestea să părăsească teritoriul țării.

„Nu știu dacă România are capacitățile necesare din punct de vedere militar pentru a ridica în timp util avioane de lupte și acele avioane de lupte să intre spațiu aerian al Republicii Moldova și să doboare. Pentru că dacă observați, dronele rusești care survolează spațiu aerian al Republicii Moldova o fac pentru foarte scurt timp. Aici vorbim de 3-10 minute, 11 minute. Deci lucrurile nu sunt deloc simple din această perspectivă”, a declarat Armand Goșu.

Ce soluții ar putea avea Chișinăul

În opinia expertului, Republica Moldova ar putea obține rezultate mai rapide dacă ar investi în mijloace de apărare adaptate combaterii dronelor, în loc să se orienteze exclusiv spre avioane de luptă costisitoare.

Goșu a menționat și posibilitatea unei colaborări cu Ucraina, care a acumulat experiență în combaterea dronelor în timpul războiului declanșat de Rusia.

„Mai simplu ar fi pentru Republica Moldova ca ea să se înarmeze. Să aibă diverse tipuri de arme cu mitraliere de 16, cu un militar care să fie foarte bine antrenat pentru tipul ăsta de operațiuni și sunt sigur că o colaborare cu ucrainenii ar da rezultate mult mai bune și în timp mult mai scurt”, a afirmat expertul.

Dronele ar putea testa apărarea Republicii Moldova

Întrebat dacă pătrunderea dronelor în spațiul aerian al Republicii Moldova este accidentală sau dacă Rusia încearcă să transmită un mesaj prin aceste incidente, Armand Goșu a spus că sunt posibile ambele scenarii. Unele aparate ar putea ajunge accidental pe teritoriul țării. În timp ce alte incursiuni ar putea reprezenta teste ale capacităților de apărare ale Republicii Moldova.

Expertul a atras atenția și asupra faptului că dronele rusești sunt dotate cu camere de filmat și ar putea fi utilizate pentru cercetarea unor culoare de zbor. Informațiile obținute ar putea fi folosite în eventuale operațiuni militare viitoare.

„Dronele rusești au și ele camere de filmat, tocmai ca să cerceteze aceste culoare de zbor pe care, într-un viitor război, un potențial război cu NATO, dronele rusești ar putea fi utilizate pentru a ataca diverse obiective”, a explicat Goșu.

Istoricul a avertizat că astfel de incidente nu trebuie minimalizate. În România, căderea unor drone a provocat pagube și a rănit oameni. În Republica Moldova, riscurile sunt amplificate de posibilitatea ca aparatele să ajungă în apropierea localităților, unde prăbușirea sau explozia acestora ar putea avea consecințe grave.

drona Geran 4

drona Geran 4 / foto: Politia Moldova FB

Spațiul aerian al Republicii Moldova, încălcat în repetate rânduri

De la începutul invaziei ruse în Ucraina, aproximativ 95 de drone și rachete au pătruns ilegal în spațiul aerian al Republicii Moldova. Unele dintre acestea s-au prăbușit și au explodat pe teritoriul țării, provocând pagube.

Autoritățile de la Chișinău afirmă că aparatele de zbor sunt de producție rusească. În schimb, ambasadorul agreat al Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Ozerov, a cerut dovezi.

Pe 5 octombrie, un proiectil a căzut în apropierea punctului de trecere a frontierei Palanca–Maiaki–Udobnoe. În Proiectilul a ricoșat din pământ și a lovit un autocar. Un polițist de frontieră a fost rănit, însă se află în stare stabilă, în afara oricărui pericol.