Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește-ne pe Google News
Iarina Demian, soţia cronicarului, şi fiul cel mic al acestuia, Tudor, au vrut să facă din "Premii" un reper într-un jurnalism sportiv din ce în ce mai confuz.
Dacă îl întrebi „de ce Premiile «Ioan Chirilă»?“, fiul cel mic al lui nea Vanea, Tudor, îţi răspunde simplu: „Şi ce nume să poarte nişte premii acordate unui jurnalist de sport? Al cui nume, dacă nu al lui Ioan Chirilă?“. Tudor, care e actor, solistul trupei „Vama“ şi, în general, un om uşor de dibuit din orice mulţime, cre de despre sine: „Sunt fiul lui Ioan Chi rilă şi ăsta e cel mai important lucru pe care îl pot spune despre mine“. Ar vrea să facă din „instituţia premiilor“ o „mo ş t e nire de familie“, pentru nepoţii năs cuţi şi nenăscuţi ai lui nea Vanea.
Iarina Demian a iniţiat „Premiile“ ca să răsplătească, într-un fel, meseria care i-a adus atâtea bucurii soţului ei. A vrut să facă din gala anuală din noiembrie un prilej de sărbătoare, însă s-a izbit de orgolii pe care le cataloghează „mai mari de cât în teatru“. Pentru că a trăit o viaţă alături de un om care nu era aşa, Iarina Demian a învăţat abia în ultimii trei ani că gazetarii pot fi ranchiunoşi, excesiv de orgolioşi, sus picioşi, mici. Asta, cumva, a dezolat-o. Nu îndeajuns să ducă mai departe, în fiecare sfârşit de noiembrie, amin tirea lui Ioan Chirilă. De ce Ioan Chirilă? Pen tru că nea Vanea a scris cum n-au mai scris mulţi cronicari.
BIOGRAFIE Un scriitor rătăcit printre ziarişti
Ioan Chirilă s-a născut pe 25 octombrie 1925, în oraşul Ismail din sudul Basarabiei, o localitate care aparţine în prezent Ucrainei. Tatăl său, Ştefan G. Chirilov, născut în anul 1890 în comuna Cairaclia, a fost primar în localitate. Mama, Caliopi Alaman, era de origine greacă, familia ei venind în România din Insula Andros. După război, „Chirilovii“ s-au stabilit la Galaţi, iar apoi la Brăila, unde viitorul cronicar a făcut liceul. Ioan Chirilă a absolvit Dreptul la Bucureşti şi şi-a început ca riera ca redactor la „Sportul Popular“, în anii ’50. A fost, pe rând, redactor, şef de rubrică, publicist-comentator, şef de se cţie. În anii ’70 a deţinut, la Radio difuziunea Română, o rubrică permanentă în calitate de comentator. În 1993 a fost numit director general la „Gazeta Sporturilor“, iar din 1997 a fost senior editor la „Pro Sport“. A murit pe 21 noiembrie 1999, după ce a scris peste 29 de cărţi. CUVINTE POTRIVITE
„Era vremea baschetului «fără uriaşi», când jucătorii veneau cu tramvaiul fără să se aplece, figuri de pietoni traversând neobservaţi strada pe la benzinăria ce stăruie şi astăzi în colţul prin care se intra, acum cincizeci de ani, la arena Romcomit. Era vremea baschetului de mare fineţe tehnică în care Sim, viitorul arhitect, arunca «trasoare» spre panoul încă de lemn.“ Ioan Chirilă, „Viaţa la puls 200“, 1981
„Toţi, dar absolut toţi, cântă sau salută într-un fel (sau altul) victoria. Bărbaţi în toată firea suflă în trompete de copil. Femei de toate vârstele, cu imense baticuri alb-albastre pe cap, fluieră ca agenţii de circulaţie. (...) O bătrână gârbovită privea cu ochi încântaţi cortegiul fără sfârşit. Şi pentru că nu putea rămâne o spectatoare pasivă, şi-a deschis poşeta, a căutat ceva... ceva care să producă un zgomot, mica ei contribuţie la zecile de miliarde de decibili şi - negăsind ceva potrivit (era şi greu) - a scos o cutie de chibrituri şi a început să o scuture în dreptul urechii, în ritmul obsedant «Ar-hen-ti-na cam-pe-on», fericită că poate să dea o strălucire în plus acestei nopţi de dragoste.“ Ioan Chirilă, „Ar!-hen!-ti!-na!“, 1978
„Am scris cândva «Frumoasele noastre duminici». Sigur că m-am gândit în primul rând la duminicile petrecute pe stadion, la căderea serii, când se aprind reflectoarele... Dar n-am omis nici duminicile petrecute în redacţie, când sună telefoanele ca la «Informaţii» şi când totul arde, pentru că tipografia aşteaptă, pentru că linotipiştii sunt nerăbdători să iasă de sub dugoarea plumbului topit şi să plece acasă, îmbătaţi de răcoarea nopţii.“ Ioan Chirilă, „Maratonul meu“, 1993 „În ultima vreme ne-am modernizat. Avem fax. Cronicile zboară prin aer, peste blocuri, ca într-un tablou de Chagal. (...) În cabina corecturii, spatele cronicilor culese atârnau ca fularele proaspăt spălate.“ Ioan Chirilă, „Maratonul meu“, 1993
„Au trecut trei minute... După care va veni golul fantastic, el gol immortal, cum vor striga la masa presei crainicii argentinieni. (...) Un gol pe care am să-l revăd de o mie de ori, în fel şi chip, în replay-urile TV, în schiţe desenate ale tuturor revistelor, în fotografiile-kinogramă, stop-cadre dintr-un film uluitor, un gol unic, despre care se poate spune că a fost cel mai frumos din golurile «Mundialului»...“ Ioan Chirilă, „Frumoasele noastre duminici“, 1988
„Paralele, acum eliberate, îşi sună bucuria, vibrând ca o coardă de violoncel. Acum, sala nu mai e sală. E un stadion englezesc de fotbal sau o arenă mexicană de corrida. Toată lumea e în picioare. Flutură batistele. Lipsesc doar petardele. Brigada de arbitre nu mai are putere de decizie. Acum votează sala. Un referendum cu 20.000 de participanţi.“ Ioan Chirilă, „Nadia“, 1976
Recomandările noastre
