David Popovici, după triumful de la CM: Ceva ce am îmbunătățit este înotul sub apă

David Popovici, după triumful de la CM: Ceva ce am îmbunătățit este înotul sub apăSursă foto: Captură ecran TVR Info

David Popovici a cucerit din nou aurul la 100 metri liber, joi, la Campionatele Mondial de Natație din Singapore . Campionul român a declarat că este „foarte fericit” de reușită și a subliniat progresul făcut la înotul pe sub apă, aspect pe care l-a perfecționat față de anul trecut.

David Popovici, aur mondial și record la 100 m liber

Campionul mondial, David Popovici, a reușit o performanță impresionantă joi, la Campionatele Mondiale de Natație din Singapore, unde a câștigat aurul la proba de 100 de metri liber. Cu un timp impresionant de 46,52, sportivul român a stabilit un nou record european, cât și un nou record al competiției. Deținătorul recordului mondial, Phan Zhanle, nu a reușit să se califice în finală. Phan Zhanle a obținut recordul de 46,40 la Jocurile Olimpice din 2024 de la Paris.

Popovici a pornit cursa de joi pe poziția 5 de unde a dominat cursa, reușind să-l întreacă pe americanul Jack Alexy, care obținuse 46.81 în finale. Clasamentul final al competiției de 100 de metri este: David Popovici România46, 52; Jack Alexy, Statele Unite ale Americii 46.92; Kyle Chalmers, Australia 47.17;Gui Caribe, Brazilia  47.35; Egor Krnev, Rusia 47.51; Patrick Sammon, Statele Unite ale Americii 47.58; Maxime Grousset, Franța  47.59; Matthew RichardsMarea Britanie 47.74.

Sportivul se declară fericit

David Popovici

David Popovici. Sursa foto: facebook / David Popovici

“Sunt foarte fericit să fiu aici. Ceva ce am îmbunătăţit este înotul pe sub apă”, a declarat sportivul român, mulțumit de progresul său. Popovici a explicat ce gândește în timpul unei curse și a vorbit despre cum se concentrează „Îmi imaginez că sunt singur și fac ceea ce am pregătit la antrenamente.”

Anul trecut, la Jocurile Olimpice, Popovici a reușit să cucerează bronzul la proba de 100 m liber, însă anul acesta a revenit în vârf cu un nou timp european, cât și un nou record al competiției.

Medalie de aur și la proba de 200 m liber

Marți, 29 iulie, Popovici a  câștigat o medalie de aur la proba de 200 metri liberi, chiar de Ziua Imnului Național.  Timpul pe care Popovici l-a avut la proba de 200 de metri a fost de 1:43:53.  Sportivul i-a surclasat pe rivalii Luke Hobson din Statele Unite ale Americii și Tatsuya Murasa din Japonia. La proba de 200 de metri, David este campion en-titre mondial și olimpic.

Popovici a preferat să se retragă din cursa de 50 de metri liber, care este programată pentur 1 august, în timp ce marea finală se va desfășura sâmbătă, 2 august, de la ora 14, potrivit prosoport.ro