David Gale

David Gale

The Life of David Gale

David Gale (Kevin Spacey) este un om care a încercat să trăiască după propriile principii, bine stabilite. Acesta este un tată devotat, profesor foarte apreciat şi un înverşunat oponent al pedepsei cu moartea. În urma unor acuzații false,  David este condamnat la moarte pentru violarea şi asasinarea colegei sale, Constance Harraway (Laura Linney). Cu numai trei zile înaintea execuţiei sale, Gale este de acord să-i acorde un interviu în exclusivitate reporterului Bitsey Bloom (Kate Winslet), care este în căutarea articolului care să-i aducă Premiul Pulizer (premiul pentru jurnalism american, creat în anul 1904 de jurnalistul american de origine maghiară Joseph Pulitzer). Dar Bitsey îşi dă seama curând că a căpătat mai mult decât a cerut: însăşi viaţa lui David Gale stă în mâinile sale. Treptat, jurnalista se implică tot mai mult, riscându-și viața în încercarea de a-l salva pe Gale și  de a descoperi cine a omorât-o pe Constance. Un film în care privitorul este complet convins de un fapt care se dovedește a fi total fals.(DIGI FIlm, 21.25)

The Life of David Gale Cu: Kevin Spacey, Kate Winslet, Laura Linney  Regizor: Alan Parker Dramă/2003

Ne puteți urmări și pe Google News