Datoria lui Obama faţă de hispanici

Datoria lui Obama faţă de hispanici

Aproximativ 12 milioane de imigranţi ilegali din SUA, de origine hispanică, îl aşteaptă pe Barack Obama să lanseze un proiect de reformă destinat reglementării statutului lor. La alegerile prezidenţiale din toamna trecută, votul adus de cetăţenii hispanici a contribuit la câştigarea mandatului de Obama.

Majoritatea imigranţilor ilegali intră în SUA prin Mexic. În ceea ce priveşte raportul actual între autorităţile celor două state, acesta se concentrează pe două direcţii principale, care însă sunt contradictorii.

De pe o parte, Washington depune eforturi de a-şi întări frontiera cu Mexic, în ideea de a reduce numărul imigranţilor. În acelaşi timp, pe baza Tratatului Zonei Comerţului Liber din America de Nord (NAFTA), se susţine principiul unificării pieţelor sub aproape toate aspectele, cu excepţia celor legate de mâna de muncă.

În acest context, ziarul El Pais îl citează pe un profesor american de sociologie, Douglas Massey, de la Universitatea Princeton, care este de părere că SUA trebuie să ia exemplu Uniunii Europene, în ceea ce priveşte relaţiile cu Mexicul, oferind sprijin prin diferite tipuri de fonduri pentru a contribui la îmbunătăţirea diferitelor sectoare economice şi al serviciilor sociale mexicane.

Termenul de hispanic este folosit acum referitor la ţările care au moştenit influenţele spaniole, controlate anterior de Spania şi în cadrul cărora se vorbeşte limba spaniolă. În cadrul acestora intra Mexicul, majoritatea ţărilor central şi sud americane, insulele Antille, precum şi ţări din Africa, Guineea Ecuatorială, teritoiul din vestul Saharei (Sahara Occidentală), Insulele Filipine şi Guam.

CITIŢI ŞI: Obama oferă Cubei ramura de măslin

Ne puteți urmări și pe Google News