Datoria Greciei nu ne afectează? Fals: primii loviţi - românii cu credite în franci elveţieni

Datoria Greciei nu ne afectează? Fals: primii loviţi - românii cu credite în franci elveţieni

Moneda euro a pierdut 5,2% în faţa francului elveţian într-o singură lună, în luna mai. De la începutul anului, scăderea este de 2,4%, arată analizele X-Trade Brokers. Aceasta este o consecinţă a crizei din zona euro, fapt care a dus ca, faţă de vara lui 2007, leul să fie cu aproape 60% mai slab în faţa monedei elveţiene.

Românii care au credite în franci elveţieni se află în situaţia de a "juca" fără voie pe piaţa valutară, având mult de pierdut de pe urma accentuării crizei grecesti, spun specialiştii X-Trade Brokers.

Potrivit acestora, faţă de maximele din octombrie 2007, euro a pierdut peste 27% faţă de francul elveţian, iar anii 2007-2008 au fost de creştere masivă a creditării în franci elveţieni. Restanţele la creditele în franci s-au triplat în ultimul an.

Orice formă de restructurare a datoriei publice a Greciei ar putea avea impact negativ asupra leului chiar şi în condiţiile unui euro slăbit. Aceasta s-ar traduce într-o depreciere şi mai accentuată faţă de francul elveţian.

"Datoria publică a Greciei depăşeşte 150% din PIB, iar măsurile de austeritate adoptate până acum nu au reuşit să coboare suficient deficitul încât să restabilească încrederea pieţelor. Jean-Claude Juncker a turnat săptămâna trecută gaz pe foc, vorbind despre posibilitatea ca FMI să nu elibereze următoarea tranşă, în iunie, iar UE să nu sară în ajutor", precizează Victor Safta, directorul sucursalei din România a X-Trade Brokers.

Restructurarea datoriilor Greciei nu e o problemă de dacă, ci de când, a afirmat economistul Nouriel Roubini, care a ţinut un discurs la Finance 2011, la Bucureşti, forum organizat de Forum Invest şi BNR, susţinut de Evenimentul zilei şi Capital. De ce se apreciază francul Analistul X-Trade Brokers spune că "prelungirea scadenţelor unor împrumuturi ale Greciei ar conduce la o scădere a interesului pentru leu, însă în lipsa unei reduceri a principalului - restructurare hard - leul ar putea să reziste relativ bine. Tendinţa francului elveţian de apreciere este însă determinată şi de factori specifici, iar asta poate face ca pe termen mediu leul să mai scadă în faţa francului elveţian".

Aprecierea francului nu se datorează numai dorinţei de a retrage capitaluri denominate în euro. Chiar şi în faţa dolarului american francul este câştigător, atingând niveluri record. Asta din cauză că neîncrederea în monedele consacrate precum dolarul american şi euro, este la cote foarte înalte, explică specialiştii X-Trade Brokers.

"Economia SUA dă semne tot mai clare de slăbiciune, în timp ce neînţelegerile din Congres amână luarea unor decizii esenţiale în privinţa reducerii deficitului bugetar. Francul devine prin comparaţie o insulă de stabilitate", explică Victor Safta.

Pieţele sunt atente şi la posibilitatea ca Banca Centrală a Elveţiei să crească rata dobânzii în lunile următoare pentru a limita presiunile inflaţioniste. Economia este în expansiune, iar nivelul curent al ratei de referinţă de 0,25% nu lasă loc decât pentru creştere.

Citiți și:

Nouriel Roubini: Cât este de contagioasă Grecia

Ne puteți urmări și pe Google News