Dascălii de ţară, la reciclare

Dascălii de ţară, la reciclare

Tradiţionala predare după dictare ar putea fi înlocuită, în patru judeţe-pilot, cu metode moderne de lucru.

Peste 250 de profesori din sistemul de învăţământ preuniversitar din judeţele Prahova, Brăila, Constanţa şi Tulcea vor fi învăţaţi să predea după metode moderne, care să le înlocuiască pe cele clasice. Printr-un program lansat de Centrul Educaţia 2000+, aceştia vor fi instruiţi să folosească tehnici interactive de instruire, bazate pe joc şi studii de caz, să realizeze conexiuni cu alte discipline şi să realizeze proiecte care să atragă finanţări pentru şcoală.

Instruirea dascălilor de la ţară este principala ţintă a programului, care va fi finalizat în februarie 2009. „În momentul de faţă, metoda de predare la sat este cea după dictare. Este o metodă clasică, ce nu dă rezultate bune într-o societate informaţională, în care ritmul vieţii creşte. Copiii nu mai pot fi ţinuţi în frâu cu dictări“, consideră Crina Moşneagu, coordonator al programului. Reprezentanţii şcolilor din mediul rural trebuie să înveţe să colaboreze mult mai bine cu primăriile, pentru a avea acces la banii de care au nevoie, mai arată reprezentantul centrului.

Interdisciplinaritate şi simulări

Dascălii vor avea un program flexibil, alcătuit din cinci module. În cadrul acestora, profesorii vor fi învăţaţi să se detaşeze de graniţele disciplinei predate şi să facă trimiteri la alte materii sau să capteze atenţia elevilor prin joc. Realizatorii proiectului dau exemplul unei lecţii de istorie despre Primul Război Mondial, la care ar putea fi simulat Consiliul de Coroană din august 1916, în care s-a hotărât intrarea României în război.

De asemenea, profesorii vor fi îndemnaţ i să se autoevalueze permanent şi să acceseze surse de finanţare suplimentare. „Profesorul trebuie să înţeleagă că jobul său nu se rezumă doar la activitatea de la catedră, trebuie scos din acest univers şi are nevoie de educaţia oferită prin acest program“, mai precizează Crina Moşneagu.

200.000 de euro, prin PHARE

La finalul cursurilor, profesorii „absolvenţi“ vor da un examen de evaluare. Coordonatorii speră că participanţii vor folosi noile metode la clase şi că-i vor determina şi pe colegii lor să facă acelaşi lucru. Programul de formare propus de Centrul Educaţia 2000+ este acreditat de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, prin Centrul Naţional de Formare a Personalului din Învăţământul Preuniversitar. Finanţarea, de aproximativ 200.000 de euro, este asigurată în proporţie de 95% din fonduri PHARE.

LANSARE

Peste 100 de profesori prahoveni, în primul proiect

„Profesorul 2000+. Un profesionist al şcolii moderne“ este primul dintre cele cele trei proiecte, lansat în această săptămână în judeţul Prahova. La acesta participă peste 100 de profesori de la Grupul Şcolar Filipeştii de Pădure, Liceul Teoretic Filipeştii de Pădure, Grupul Şcolar Măneciu şi Grupul Şcolar Viticol Valea Călugărească. Următoarele două proiecte vor fi lansate până la sfârşitul acestei luni: „Profesorul 2000+. Didactică şi Tehnologie pentru educaţie de calitate“ - prin care vor fi instruiţi dascăli din localităţile prahovene Valea Doftanei şi Bărcăneşti şi „Profesorul 2000+“, pilotat la Poarta Albă şi Castelu, din judeţul Constanţa, în localităţile Mahmudia şi Topolog, din judeţul Tulcea şi în comuna Măxineni, în judeţul Brăila.

Ne puteți urmări și pe Google News