Funeriu și-a lansat programul pentru Educație: Vouchere de meditaţii şi reduceri de impozite

Funeriu și-a lansat programul pentru Educație: Vouchere de meditaţii şi reduceri de impoziteDaniel Funeriu. Sursa foto. Facebook

Daniel Funeriu, candidat independent la alegerile prezidențiale, și-a prezentat programul pentru Educație. Fostul ministru susține că, în opinia sa, președintele ar trebui să fie un garant al valorii educației, nu doar un manager al sistemului.

Daniel Funeriu, despre măsurile radicale pe care le va lua

Daniel Funeriu a mai anunțat că va lua măsuri radicale dacă va ajunge președintele României. În opinia sa, valorile naţiunii izvorăsc din cultură şi credinţă, iar aceste aceste domenii trebuie tratate împreună.

„Rolul preşedintelui este, în viziunea mea, acela de garant al valorii educaţiei, nu un simplu manager de sistem. Valorile naţiunii izvorăsc din cultură şi credinţă, se îmbogăţesc prin cercetare şi se transmit prin educaţie.

De aceea aceste domenii trebuie tratate împreună. Realitatea crudă este că risipim cu nonşalanţă cel mai important patrimoniu naţional: inteligenţa nativă a copiilor noştri. Vom lua măsuri radicale pentru ca acest lucru să înceteze”, scrie Daniel Funeriu în programul prezidenţial.

„Elevul învaţă şi ceea ce profesorul este, nu doar ceea ce profesorul ştie”

Conform documentului, statul va oferi vouchere pentru meditații și reduceri de impozite părinților. Fostul ministrul subliniază despre importanța educației, punând accent pe rolul esențial al profesorului atât în sala de clasă, cât și în societate.

„«Sistemul» de educaţie va veghea că profesorii din România transmit elevilor cunoaştere reală, adevărurile imuabile ale ştiinţelor şi umanioarelor, nu efecte de modă, ideologii sau aşa-zise «competenţe» care în realitate ascund goluri abisale în cunoaşterea lumii:

  1.  Conţinuturi fundamentale: ştiinţe (matematică, fizică, chimie, biologie) pentru a avea o cultura ştiinţifică demnă de secolul XXI, umanioare (limbă română şi limbi străine, geografie, istorie, economie) pentru comunicare de înalt nivel şi cultura generală, arte, cultură şi sport pentru a forma tineri ancoraţi în particularitatea noastră culturală.
  2. Metodă: valoarea cunoştinţelor este redusă fără asocierea lor cu o metodă intelectuală care conferă tinerilor un sistem axiologic solid. Capacitatea de a integra şi conecta informaţia e cu atât mai importantă în contextul abundenţei informaţionale de azi.
  3. Experienţă emoţională pozitivă a învăţării: elevul învaţă şi ceea ce profesorul este, nu doar ceea ce profesorul ştie. Bombardamentul emoţional al tinerilor este, azi, fără precedent. De aceea rolul esenţial al profesorului de a deveni un reper şi furnizor al emoţiilor pozitive asociate învăţării devine crucial. Acest aspect, tot mai important în viaţa profesională a cadrelor didactice, trebuie recunoscut ca esenţial şi format, ameliorat şi răsplătit pe măsura importanţei sale.
  4. Capacitatea de operaţionalizare a învăţării: odată cu cunoaşterea dobândită în contextul unor metode eficiente şi experienţe emoţionale pozitive trebuie construit în tineri capacitatea lor de a folosi cele acumulate pentru rezolvarea unor probleme complexe şi variabile în timp, proprii situaţilor din viaţa reală”, se menționează în document.

Statul va acorda vouchere de meditaţii

Al doilea obiectiv prezentat de Daniel Funeriu se referă la „atingerea potenţialului maxim al fiecărui copil”.

„Risipim cu nonşalanţă cel mai important patrimoniu naţional: inteligenţa nativă a copiilor noştri. Vom lua măsuri radicale pentru ca acest lucru să înceteze”, spune Funeriu.

- Fiecare copil va beneficia de îndrumare educaţională şi proceduri de descoperire a potenţialului: statul va prelua sarcina financiară a formării intelectuale a copiilor în funcţie de aptitudinile, capacităţile şi alegerea fiecăruia, până la nivel de master. Aceasta NU este o cheltuială, ESTE O INVESTIŢIE.

- Măsuri pentru eliminarea abandonului şcolar: abandonul şcolar poate fi eliminat prin intervenţie locală. Vor fi puse în practică un complex de măsuri de încurajare, dar şi sancţionare, a părinţilor şi autorităţilor locale pentru o intervenţie eficientă.

Educația din România

Daniel Funeriu. Educația din România. Sursa foto: jcomp/Freepik.com

- Măsuri pentru pregătirea suplimentară: esenţa este ieşirea din ipocrizie. Pregătirea suplimentară (remedială sau pentru excelenţă, comun numită „meditaţii”) va fi scoasă la lumină şi va fi recunoscută realitatea: în nicio ţară profesorul de la clasă nu poate furniza individualizat toate cunoştinţele necesare fiecărui elev. Împreună cu creşterea calităţii transferului de cunoaştere la clasă, e nevoie să privim cinstit sistemul de educaţie paralel, de care azi beneficiază doar cei mai bogaţi: meditaţiile, şi să-l facem disponibil şi celor cu resurse reduse. Statul va acorda vouchere de meditaţii şi reduceri de impozite pentru părinţii care aleg să ofere copiilor pregătire suplimentară. Profesorii care vor livra cunoaştere suplimentară declarată vor beneficia de uşurarea poverii administrative odată cu o fiscalizare justă a activităţii.

- Aducerea educaţiei aproape de copii: realitatea secolului al XXI-lea este că mintea copiilor este online. Împreună cu Comisia Europeană vom obliga reţelele de socializare (tiktok, instagram, facebook etc) să furnizeze conţinut educaţional personalizat tinerilor (sub forma, de exemplu, a 30 de secunde de conţinut educaţional la fiecare 5 minute de scrolling).

- Punerea urgentă şi radicală în practică a rutelor educaţionale profesionalizante: învăţământul profesional -cu accente pe învăţământul dual- va fi pilon de bază al sistemului de învăţământ.

Daniel Funeriu: „Lupta împotriva drogurilor va fi în centrul atenţiei

Al treilea obiectiv din programul prezentat de către Daniel Funeriu privind Educaţia îl reprezintă Consolidarea arhitecturii instituţionale

„Universităţilor li se va acorda un grad sporit de autonomie, în paralel cu verificarea calităţii educaţiei şi utilizării fondurilor publice pentru dezvoltarea de domenii relevante. Va fi strict interzisă orice formă de ideologizare a universităţilor, care trebuie să rămână apolitice. Autorităţile locale vor fi responsabilizate suplimentar referitor la infrastructura şi reţeaua unităţilor de învăţământ preuniversitar şi vor putea să participe la ameliorarea calităţii şi salarizării cadrelor didactice, în vederea atragerii în învăţământ a celor mai buni studenţi”, spune Funeriu în program.

Funeriu subliniază că, la nivel central, vor fi gestionate formarea inițială, formarea continuă, stabilirea unei părți esențiale a programei școlare, distribuirea resurselor financiare și monitorizarea calității.

„Lupta împotriva drogurilor va fi în centrul atenţiei sistemelor de siguranţă publică, educaţie, sănătate şi judiciar”, mai arată Daniel Funeriu.

Decalogu prezidențial pentru educație

Candidatul independent la alegerile prezidențiale a prezentat Decalogul prezidențial pentru educație:

  1. Profesorul în centrul educaţiei – Reformăm rolul profesorului ca vector al cunoaşterii, al metodei şi al echilibrului emoţional în clasă.
  2. Educaţie ancorată în cunoaştere solidă – Reintroducem exigenţa în predarea ştiinţelor, umanioarelor şi culturii, pentru o generaţie cu discernământ.
  3. Dezvoltarea capacităţii de gândire integrată – Într-o lume cu exces de informaţie, cultivăm metoda, logica şi spiritul critic.
  4. Învăţare cu impact emoţional pozitiv – Profesorii vor fi formaţi şi recompensaţi pentru capacitatea lor de a transforma învăţarea într-o experienţă umană autentică.
  5. Nicio inteligenţă risipită – Fiecare copil va beneficia de îndrumare şi investiţii în funcţie de potenţialul său, până la nivel de masterat.
  6. Combaterea abandonului şcolar. Măsuri locale ferme, adaptate, pentru a păstra toţi copiii în sistemul educaţional.
  7. Legalizarea şi sprijinirea pregătirii suplimentare.
  8. Meditaţiile devin transparente, sprijinite prin vouchere şi stimulente fiscale.
  9. Educaţia acolo unde sunt copiii – Impunem platformelor sociale să contribuie activ cu conţinut educaţional personalizat.
  10. Universităţi autonome şi responsable, formare profesională valoarizată social şi financiar. Sprijinim excelenţa academică şi a formării profesionale pentru toate meseriile, fără ingerinţe ideologice sau politice.
  11. Responsabilitate partajată – Statul, autorităţile locale şi comunitatea lucrează împreună pentru infrastructură, salarizare şi calitate educaţională. Niciun buget nu va fi promulgat fără resurse suficiente pentru educaţia tuturor copiilor României, a punctat Funeriu, potrivit news.ro.