Daniel Dăianu susține ideea PSD de taxare progresivă

Daniel Dăianu susține ideea PSD de taxare progresivă

Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, a afirmat, miercuri, că pachetul de măsuri fiscale propus de Guvern este „foarte ambițios” și implică o corecție bugetară majoră până în 2026.

Dăianu: Pachetul de măsuri fiscale, ambițios

Președintele Consiliului Fiscal, a explicat, într-un interviu pentru Digi24, că pachetul de măsuri fiscal-bugetare propus este „foarte ambițios” și poate reduce deficitul bugetar sub 6%, chiar până la 5% din PIB până în 2026. Dăianu a subliniat că această corecție este necesară pentru a convinge atât autoritățile europene să aprobe fondurile, cât și piețele financiare care asigură finanțarea României prin achiziția de titluri de stat.

El a menționat că al doilea și al treilea pachet de măsuri includ reforma statului și prioritizarea investițiilor.

„Fapt este că România a trăit mult peste posibilități, au fost excese mari și acuma suntem în situația în care trebuie să se ia de la oameni și de la firme, ceea ce cauzează multă suferință și nemulțumire. Ar fi trebuit să nu comitem acele erori, să nu ne întindem mai mult decât avem plapuma, ca să nu fim situația să fim obligați, adică Guvernul să fie obligat să ia de la oameni, cei de la firme, pentru că e ușor să dai, e foarte dificil să iei”, a spus acesta.

Daniel Dăianu susține ideea PSD de taxare progresivă

Președintele Consiliului Fiscal a criticat lipsa unei strategii clare pentru creșterea veniturilor bugetare, în special în ceea ce privește colectarea taxelor și reducerea evaziunii fiscale. Daniel Dăianu a afirmat că nu a existat o preocupare reală pentru reducerea diferenței de TVA sau pentru îmbunătățirea colectării. „Ne-am concentrat doar pe cheltuieli, fără să ne întrebăm dacă avem spațiu fiscal”, a mai spus acesta.

Daniel Dăianu a declarat că a avertizat anterior doi foști premieri și mai mulți miniștri de finanțe despre riscul creșterii deficitului. El a spus că a semnalat faptul că România „se îndreaptă cu capul în gard”.

Taxă

Taxă. Sursa foto: Pixabay

„Acest pachet totuși are o dimensiune profund regresivă, adică afectează mai mult pe cei care au venituri mici și foarte mici. În viață trebuie să te gândești și la aceste aspecte, pentru că poți să ai nemulțumiri sociale care să scape de sub control. Ați văzut dumneavoastră că variantele care au fost supuse atenție celor care au decis din punct de vedere politic, acest pachet de măsuri includea și o eventuală revizuire a cotei unice. Eu sunt adept al impozitării progresive și nu de ieri, de astăzi, și eu cred că este mult mai echitabil”, a completat acesta.

Cât de aproape este România de recesiune

Președintele Consiliului Fiscal a mai discutat, de asemenea, despre tăierea cheltuielilor.

 „În continuare se persistă cu această afirmație că trebuia să tăiem cheltuielile la sânge. Cât să tai cheltuielile? Chiar dacă există corupție, există aceste privilegii, nu rezolvi problema pe partea de cheltuieli imediat. Și aici premierul Bolojan are dreptate când spune că sutem cu spatele la zid, pentru că am fost, parcă am fost drogați, nu ne-am dat seama în ce direcție mergem și acum trebuie să luăm măsuri foarte, foarte, foarte dure”.

Dăianu a afirmat că România nu este în pericol de faliment, dar a subliniat că „important este în ce condiții se poate evita acest scenariu”. Referitor la riscul unei recesiuni, președintele Consiliului Fiscal a precizat că totul depinde de contextul economic internațional și de „noroc”.