Atent la semnalele criticii si ale pietei culturale, fie ea romaneasca ori occidentala, tanarul prozator Dan Lungu a scris un roman destinat nu numai noua, ci si lor.
Lor, vesticilor intrigati de ciudatii de la gurile Dunarii, acesti romani care au trait comunismul pentru a-l lichida si, apoi, a-l plange. "Sunt o baba comunista!" (Polirom, 2007) ruleaza, sub un titlu socant si eficient ca o reclama, povestea vietii noastre spusa pe intelesul occidentalilor neavizati. Unor comentatori li se va parea, precum lui Mihai Iovanel, un roman schematic.
Emilia Apostoae, venita la oras la 17 ani, trecand prin scoala profesionala si prin liceul facut la seral ca sa ajunga sa munceasca intr-o fabrica si sa detina un apartament si o butelie, este intr-adevar un personaj care ilustreaza comunismul asa cum un portret stilizat, facut cu ravna stangace, se chinuieste sa reproduca o anumita figura.
Proza pierde in finete si rateaza bogatia de nuante a supravietuirilor in comunism, dar ea castiga in concizie si esentializare. Experienta protagonistei nu e adancita, explorarea pe verticala oprindu-se la primele niveluri; insa biografia si comportamentul eroinei sunt facute sa reprezinte un urias loc comun: cel al "oamenilor muncii" din regimul trecut.
Aproape fiecare personaj este construit ca exponent al unei categorii si ca un esantion de mentalitate. Emilia Apostoae si sora ei sunt fete nascute la tara care urasc munca in gospodarie, au oroare de tezic (si cine agreeaza framantarea balegarului cu picioarele goale?) si viseaza, zi si noapte, sa ajunga la oras.
Edenul locativ comunist inseamna telefon, cada de baie, multe bibelouri si papuci "cu motocei, foarte pufosi". Apartamentul astfel utilat si decorat ne apare, astazi, destul de ridicol; dar el a fost magic pentru o intreaga generatie de fii ai clasei taranesti. Peste un timp, idealul se va fisura si va crapa.
Dupa Revolutie, Alice, fiica Emiliei, emigreaza in Canada... Dar pentru parintii ei, ridicati de la conditia mizera a taranului fara pamant la cea a oraseanului recent, cu locuinta, serviciu si bani frumosi la chenzina, comunismul a fost un lucru bun.
Recomandările noastre
