De saptamana viitoare, Timisoara se va afla in „Saptamana Patimilor“, a amintirilor dureroase, a plangerii mortilor nostri, a recunostintei pe care cei inca in viata, o aduc celor care au „plecat“ prematur dintre noi.
Timisorenii organizeaza pe tot parcursul saptamanii evenimente care rememoreaza istoricele zile ale lui Decembrie ‘89, cand secundele pareau a fi ore, minutele -zile, orele - luni, iar zilele - o vesnicie.
Curajul timisorenilor a infrant tremurul launtric al fiecaruia in parte, i-a dezarmat pe criminalii care au tras in plin, i-a mobilizat - intr-un tarziu - si pe cei care asistau pasiv zile la rand la demonstratiile tot mai vehemente ale banatenilor, trecand la fapte (lugojenii si resitenii sarind primii in sprijinul timisorenilor) si, l-a infrant fara drept de apel pe cel care controla fiecare gest, fiecare miscare, fiecare suflare a noastra. Victoria celor care au iesit pe strada in Decembrie ‘89 le-a fost daruita tuturor romanilor, iar pretul ei a fost cu atat mai mare cu cat numarul celor care s-au jertfit a fost mai numeros si cu cat, si atunci, ca si acum, au mai ramas printre noi destui monstrii.
Imi amintesc de 20 Decembrie, de izolarea completa a Timisoarei, Timisului, Banatului - de fapt, de hotararea divino-umana de a proclama Timisoara „oras liber“, de a nu-l mai recunoaste ca sef pe „conducatorul iubit“, de a nu ne mai subordona partidului unic si creaturilor lui, de a sfida realitatea (tara nu se mai alatura odata noua) si de a ne lua singuri impotriva tuturor ratia de libertate, la vremea aceea mai buna decat orice, oricine si oricat.
Dar pentru a ajunge in 20 Decembrie, timisorenii, apoi lugojenii, timisenii si resitenii au trecut prin zile de infern, dar si de satisfactie suprema. Sentimentele pe care le-au trait cei care au iesit pe strada si au strigat cat i-a tinut plamanii „Jos Ceausescu“ nu pot fi descrise, nu pot fi cuprinse intr-o scriere sau povestire. Descatusarea a fost aproape totala, bucuria aproape incomensurabila. Tocmai de aceea au si reusit timisorenii in demersul lor.
Credinta in Dumnezeu, in ei insisi si in camarazii lor au reprezentat cheia succesului. Doar cei care au fost la manifestari, pot spune ce sentimente i-a incercat, cata nadejde si-au pus in Dumnezeu, pe care-L implorau sa-i scoata in strada si pe ceilalti conationali, si pe bucuresteni, iar dupa ce ruga le-a fost ascultata a venit descatusarea totala. Fetele incordate s-au luminat, sufletele inabusite de indoieli s-au eliberat. Oamenii radiau de fericire, nu stiau cum sa multumesca, cui sa-i multumeasca, pe cine sa imbratiseze s.a.m.d. Noi, timisorenii, intram in „Saptamana Patimilor“, asa ca se cuvine: fiecare sa multumeasca Cerului si celor pe care ni i-a luat atunci, pentru ca noi astazi ne putem exprima liber.
P.S. Tocmai am terminat de scris, cand una dintre agentiile de presa dadea informatia conform careia anonimul Puiu Nicolae Fesan, vremelnic secretar de stat pentru problemele revolutionarilor, s-a gandit sa initieze o ordonanta guvernamentala prin care orasul Iasi sa primeasca titlul de „oras initiator al Revolutiei din 1989“. Spun doar atat: despre morti, numai de bine!
P.S.1 Revolutionari sunt cei care au iesit pe strada, cei care au luptat absolut dezinteresat pentru libertatea noastra, si nu cei care astazi au carnet de revolutionar. Acestia sunt, in cea mai domoala exprimare, doar beneficiarii financiari ai Revolutiei din Decembrie ‘89. Indiferent ca sunt din Timisoara, Bucuresti, Iasi sau de aiurea.
Recomandările noastre
