Dan Petrescu: "Nu mă gândesc la titlu"

Dan Petrescu: "Nu mă gândesc la titlu"

Interviu.

Unirea Urziceni a devenit duminică lider în Liga I chiar pe stadionul echipei Dinamo, pe care a detronat-o. Fotoreporterul EVZ a surprins trei dintre cele mai importante momente trăite de ialomiţeni în „Groapă“. Antrenorul Dan Petrescu a împărtăşit bucuria victoriei cu ajutoarele sale (foto 1), preşedintele Mihai Stoica a călcat ţanţoş gazonul, având pe fundal noua poziţia ocupată de echipă (foto 2), iar atacantul Marius Bilaşco a sărbătorit cu un sprint golul de trei puncte (foto 3).

Ieri, Dan Petrescu îşi savura victoria fără să se umfle în pene. EVZ: Domnule Petrescu, aţi crezut că Unirea va fi lider în Liga I cu două etape înainte de finalul turului?  Dan Petrescu: Nu mă aşteptam să fim pe primul loc, mai ales că avem mulţi jucători accidentaţi. Nu ştiam pe unde să scoatem cămaşa. Mă gândeam că ne vom bate pentru evitarea retrogradării în acest sezon! Cum aţi reuşit să luaţi faţa granzilor? Sunt de doi ani şi jumătate la Urziceni. În plus, eu am fost cel care a cumpărat jucătorii, nu s-a băgat nimeni peste mine şi nu mi s-a impus să iau niciun fotbalist. A contat că am fost lăsat să-mi fac treaba în linişte. Făcând analiza anului, nici prin vis nu mi-aş fi închipuit că vom juca în Cupa UEFA şi că vom fi lideri în Liga I. Cadoul de Crăciun pe care l-aş vrea este să obţinem şase sau patru puncte în ultimele două meciuri din tur (n.r. - cu FC Timişoara, acasă, şi cu Steaua, în Ghencea).

Nu vrea să plece de la Unirea Urziceni mai devreme de doi ani Ce şanse aveţi să luaţi campionatul cu Urziceniul? Când joci cu Steaua, Dinamo sau Rapid, să fim serioşi, e greu să luăm campionatul. Nu mă gândesc nici unu la sută că Unirea va câştiga titlul. Până acum, echipa mea a mers foarte bine, fiindcă există o stabilitate la nivel de club. La alte formaţii din Liga I sunt scandaluri şi de aceea nu le iese nimic. Antrenorul trebuie să fie lăsat în pace. La noi însă este o modă ca el să fie atacat de patron. Eu n-aş pleca de la Unirea. Poate peste doi ani, când îmi expiră contractul…   „CFR e cea mai bună“ De ce niciun jucător de-al dv. nu este convocat la echipa naţională pentru partida amicală cu Georgia? Vă las pe voi să comentaţi asta. Nu e totul normal în Liga I, nu? Am jucători buni, care n-au fost apreciaţi la valoarea lor la echipele la care au evoluat. Cine se va bate la titlu în acest sezon? Cea mai bună formaţie este CFR Cluj. CFR-ul ia campionatul şi în acest an. Pentru noi este important următorul meci, cel cu Timişoara. Dacă mă uit la lotul lor, mă cam sperii. Goga şi Bucur sunt atacanţi de un milion fiecare. Trebuie să-i anihilăm. La mine, cel mai scump jucător pe care l-am transferat a fost Dinu Todoran, cu 200.000 de euro. (Cristian Hubali) Marius Bilaşco, atacant la Unirea Urziceni: "E urât că se vorbeşte despre noi că suntem jucători refuzaţi de alte echipe. Deviza Unirii Urziceni? Seriozitate şi discreţie totală."

Ne puteți urmări și pe Google News