Dan Diaconescu rămâne fără emisiune. Ce se ascunde în spatele deciziei

Dan Diaconescu rămâne fără emisiune. Ce se ascunde în spatele decizieiDan Diaconescu. Sursă foto: Facebook

Colaborarea dintre Dan Diaconescu și Canal 33 a ajuns la final, la doar șase luni de la debut. Conducerea televiziunii a decis să încheie parteneriatul, invocând divergențe privind conținutul emisiunii și posibile sancțiuni din partea Consiliului Național al Audiovizualului (CNA).

„Sunt recunoscător că am făcut această emisiune pe Canal 33, dar am ajuns la un punct în care am considerat că ne facem mai mult rău decât bine”, a explicat Alexandru Răducanu, fondatorul postului, pentru Pagina de Media.

Dan Diaconescu rămâne fără emisiune. Ce se ascunde în spatele deciziei

Alexandru Răducanu, fondatorul postului Canal 33, a confirmat despărțirea de Dan Diaconescu într-o declarație pentru sursa citată, explicând că, deși emisiunea aducea audiență, riscurile privind respectarea legislației audiovizuale au devenit prea mari.

În primăvară, postul fusese sancționat cu o amendă de 2.000 de euro, după ce, într-o ediție moderată de Diaconescu, invitatul Marian Vanghelie a lansat acuzații grave, fără dovezi, la adresa unor politicieni.

Potrivit surselor din redacție, producțiile realizate de Dan Diaconescu deveniseră din ce în ce mai dificil de gestionat din punct de vedere editorial. De la subiecte controversate, precum teoriile conspirației discutate cu generalul Emil Străinu, la intervențiile Dianei Șoșoacă sau dezbateri despre „energia ciudată”, emisiunile au stârnit frecvent tensiuni interne.

„El voia libertate totală pentru invitați, însă există niște limite legale”, au precizat aceleași surse, adăugând că unele ediții au fost întrerupte brusc pentru pauze publicitare sau oprite complet din motive de conformitate.

Dan Diaconescu

Dan Diaconescu. Sursă foto: Facebook

Dan Diaconescu are deja noi propuneri de colaborare

În ediția difuzată sâmbătă seara, Dan Diaconescu le-a transmis telespectatorilor că va mai apărea pe Canal 33 doar pentru o perioadă scurtă, până la 21 octombrie, urmând ca din 22 octombrie să se mute „pe o altă rețea de cablu”.

Conform informațiilor publicate de Paginademedia.ro, noul proiect va fi realizat într-un studio amenajat în redacția Cancan, unde se construiește un platou special pentru producția emisiunii. Echipa Cancan va coordona formatul și va decide ulterior postul TV care îl va difuza.

Deși Dan Diaconescu a declarat că ar purta discuții cu B1 TV și Prima TV, reprezentanții celor două televiziuni au negat orice colaborare în acest sens.

A avut audiență mare

Apariția lui Dan Diaconescu pe Canal 33 a produs o creștere spectaculoasă a audienței postului.

Dacă în luna februarie televiziunea înregistra aproximativ 900 de telespectatori pe minut, după doar o lună de la debutul emisiunii sale, în martie, media a urcat la 7.000 de urmăritori.

În august, cifrele au continuat să crească, atingând în jur de 12.000 de telespectatori, însă în septembrie Canal 33 a dispărut complet din statisticile de audiență.