
După trei zile după gratii, Dan Diaconescu urmează să fie pus în libertate în această seară din arest. Patronul OTV are însă interdicţie de a părăsi ţara şi nu are voie să vorbească despre caz la televizor. Doru Pârv, realizatorul de emisiuni, rămâne încarcerat, potrivit deciziei judecătorilor Tribunalului Bucureşti. Azi s-a judecat contestaţia înaintată de avocaţii celor doi faţă de arestarea lor preventivă.
Diaconescu a plecat de la Tribunalul Bucureşti la ora 20.30 către Poliţie, de unde va fi eliberat. Decizia magistraţilor a fost întâmpinată pe holurile instanţei cu urale din partea angajaţilor, vedetelor OTV şi ale fanilor DD. "Bravo Dănuţ, ai învins!", "Justiţia e cu noi!", "Proştii au câştigat", au scandat susţinătorii. Doru Pârv, "clarvăzătorul", rămâne în arest încă 27 de zile. Azi, în instanţă, realizatorul OTV Dan Diaconescu le-a cerut judecătorilor Tribunalului Bucureşti cercetarea în libertate, pentru că procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) "îl urăşte" şi că a reacţionat "extraordinar la aflarea verdictului, comportându-se ca un toreador care ucide un taur". Judecătorii urmează acum să ia o decizie. Dan Diaconescu a mai spus, în faţa instanţei, că acest dosar este o înscenare prin care se doreşte închiderea postului OTV şi că el nu a făcut decât să promoveze un subiect într-o emisiune. El a afirmat că procurorul de caz este "invidios pe succesul său", "65 la sută din populaţia acestei ţări crezând în el", precizează Mediafax. El a amintit că în emisiunile sale a fost prezent chiar şeful statului, Traian Băsescu, dar şi liderul PSD Victor Ponta şi ministrul Elena Udrea. De cealaltă parte, procurorul de şedinţă a susţinut că Dan Diaconescu este un pericol pentru ordinea publică, ţinând cont de felul în care această televiziune tratează cazul. Magistratul a fost numit de postul OTV "un copil tâmpit, un limbric, cap de râmă fără creier sau incompetent". Dezbaterile privind contestaţia lui Dan Diaconescu şi a lui Doru Pârv faţă de arestarea lor preventivă au început la ora 13.30 şi s-au încheiat după patru ore. Îmbulzeală în instanţă N-au lipsit nici incidentele la Tribunal. S-a cerut evaurea oamenilor din sala de şedinţă, întrucât mulţimea era agitată şi judecarea recursului ar fi fost astfel afectată. Zeci de jurnalişti şi de curioşi s-au adunat astăzi la Tribunalul Bucureşti pentru a asista la unul dintre cele mai mediatizate procese ale acestei veri: patronul OTV Dan Diaconescu. Susţinători ai lui Dan Diaconescu au venit astăzi pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de arestarea sa. Din cauza agitaţiei, şedinţa de la Tribunalul Bucureşti, desfăşurată în mod normal cu uşile deschise, a fost suspendată temporar, iar cei prezenţi au fost evacuaţi (Ana Zidărescu).
Dan Diaconescu află astăzi dacă rămâne în arest Apărătorii lui Diaconescu susţin că vor să prezinte completului format din 3 magistraţi, Ana Maria Trancă, Andi Malaliu, judecătorul care l-a "scăpat" pe Mihai Necolaiciuc în 2006, şi Dorel Matei, "călăul" lui Sorin Ovidiu Vîntu şi al lui Gigi Becali - nouă argumente pentru eliberarea clientului lor.
Câteva zeci de susţinători ai lui Dan Diaconescu s-au adunat deja în faţa tribunalului, unul dintre ei fiind dotat cu o portavoce la care scandează "Diaconescu nu uita, România te iubeşte" şi "Ruşine!".
La ora 12:00, cu o oră înainte ca dezbaterile să înceapă, susţinătorii realizatorului OTV au luat cu asalt intrarea în sala de judecată unde s-a creat un adevărat haos. Aceştia s-au bulucit la uşă, încercând să îşi facă loc înăuntru urlând "Dane, nu uita, prostimea e a ta!" şi "Am mâncat pâine de la Dan".
Vom reveni cu amănunte.