Principalii competitori pentru privatizarea uzinei de la Craiova sunt GM si Ford.
Presedintele Ucrainei, Viktor Iuscenko, a declarat ieri la Sighet, la conferinta comuna cu omologul lui roman, Traian Ba-sescu, ca tara sa este interesata de privatizarea intreprinderii de automobile de la Craiova. "Dorinta partii ucrainene este de a participa la privatizarea societatii Daewoo", a spus seful statului vecin, fara insa a da detalii suplimentare.
In prezent, pe piata ucraineana sunt doi mari producatori: ZAZ si Bogdan Corporation. Compania ZAZ este parte a grupului ucrainean UkrAVTO, dar pana in 2001 a fost detinuta de coreenii de la Daewoo.
ZAZ are in portofoliu zece producatori de componente auto si doua facilitati de productie de automobile. Bogdan Corporation, societate infiintata in 2005, incorporeaza 20 de companii printre care Hyundai Motors Ukraine, Lutsk Car Plant, Cherchasky Autobus.
De uzina de la Craiova s-au mai aratat interesate companiile General Motors, Ford, precum si indienii de la Tata Motors. Carlos Ghosn, presedintele grupului Renault, a declarat ca achizitia nu mai e de actualitate pentru compania sa.
El a spus ca Renault va investi in marirea capacitatilor de la uzina Dacia de la Mioveni. S-a spus la un moment dat ca si chinezii de la Chery vor participa la privatizare, insa oficialii companiei nu au anuntat nimic in acest sens.
Ce vor sa faca GM si Ford
Recent, presedintele General Motors Europa, Carl-Peter Foster, a declarat, intr-un interviu acordat revistei "Autoshow", ca GM este interesata sa produca la Craiova modelul Chevrolet Spark, automobil ce s-a bucurat de succes in Europa de Est.
Conform "Autoshow", Foster a spus ca acesta e doar inceputul, urmand ca GM sa asambleze la Craiova si alte modele, poate chiar din gama Opel.
In cazul in care va prelua intreprinderea craioveana, Ford va fabrica automobile de clasa mica, in special pentru piata est-europeana. Anul trecut, premierul Calin Popescu-Tariceanu l-a asigurat pe directorul Ford Europa, John Fleming, ca autoritatile de la Bucuresti vor acorda facilitati investitorului care va cumpara uzina.
Statul roman a rascumparat anul trecut pachetul de 51% din actiunile detinute de firma Daewoo Motor Co. Ltd, platind 60 de milioane de dolari. Decizia de rascumparare a pachetului majoritar a fost luata dupa ce firma-mama din Coreea a dat faliment.