Dacian Cioloș: Nu pot să decid creșterea salariului minim până nu am toate datele

Dacian Cioloș: Nu pot să decid creșterea salariului minim până nu am toate datele

Premierul Dacian Cioloş a declarat că nu poate decide asupra creşterii salariului minim pe economie la 1.200 de lei până nu are "toate elementele impactului" unei asemenea măsuri.

"Creşterea salariului minim pe economie de la 1.050 lei la 1.200 lei: Ştiu cât de greu este pentru cei cu salarii mici. Dar nu pot să decid până nu am toate elementele impactului unei astfel de decizii. Trebuie să evităm să creăm o problemă vrând să rezolvăm alta. Ministrul Finanţelor Publice a început deja o analiză cu privire la eventuale creşteri ale salariului minim în 2016", a scris Cioloş pe pagina sa de Facebook. 

În ceea ce priveşte situaţia pensiilor, premierul a afirmat că are "tot respectul pentru cei care au muncit ani de zile" şi că, "prin proiectul de buget, au fost asigurate fondurile necesare pentru majorarea cu 5% a pensiilor începând cu ianuarie 2016". 

"Ştiu că este o creştere destul de mică, dar este tot ceea ce ne permite bugetul acum", a precizat prim-ministrul.