Dacia a stabilit în 2013 un nou record comercial. În România, însă, vânzările sunt slabe

Dacia a stabilit în 2013 un nou record comercial. În România, însă, vânzările sunt slabe

Anul 2013 a fost unul excepţional, susţin cei de la Dacia, vânzările sale ajungând la 429.540 de vehicule, în creştere cu 19,3% faţă de anul anterior, când fusese atins precedentul record comercial al mărcii.

Această performanță intervine în contextul în care principalele piețe auto unde Dacia este prezentă au cunoscut scăderi ale cererii pentru vehicule noi (-1,7% în Europa, -3% în regiunea Eurasia).

Pe o piaţă în prăbuşire liberă, aflată la cel mai scăzut nivel de la începutul anilor 2000, Dacia a reuşit să-şi sporească cu 12,4% volumul vânzărilor, până la 24.890 de unităţi.

Această performanţă a permis mărcii Dacia să câştige 5,4 puncte de piaţă şi să încheie anul cu o cotă de 31,6% din vânzările totale de vehicule noi. România este, de altfel, țara în care Dacia deține cea mai mare cotă de piață din lume.

Ne puteți urmări și pe Google News

Acest rezultat se explică, în parte, prin reînnoirea completă a gamei de modele, 2013 fiind anul în care au fost lansate pe piață noul Logan MCV şi noul Duster.

Sandero, Logan berlină, Logan MCV, Lodgy, Dokker şi Duster figurează, astfel, în postura de lider pe fiecare din segmentele lor respective de piață.

Logan berlină, Sandero și Duster ocupă, în această ordine, podiumul vânzărilor pe modele de pe piața românească.

Logan berlină rămâne cel mai vândut model Dacia din România, cu peste 10 000 de unități, adică aproape 40% din totalul vânzărilor mărcii.

Sandero, cu versiunea Stepway, domină autoritar dinamicul segment B-hatch, cu 4 707 unităţi, şi se situează pe locul al doilea în clasamentul celor mai bine vândute modele de pe piaţa autohtonă.

Duster, care a fost reînnoit în cursul ultimului trimestru din 2013, ocupă a treia poziție a podiumului, cu 4 647 vehicule vândute.

Record absolut pe piețele externe

Vânzările Dacia în afara României au înregistrat în 2013 un nou record, cu peste 404.000 de unităţi comercializate.

În condițiile unei piețe europene anemice, în regres cu 1,7% față de anul 2012, marca românească și-a continuat ofensiva comercială, livrările sale crescând cu 25,9%.

În total, peste 290.000 de vehicule Dacia au fost înmatriculate în 2013 pe piețele din Europa, ceea ce corespunde unei cote de piaţă de 2,11%.

De la lansarea mărcii pe piaţa europeană, în vara anului 2005, aproape 1,5 milioane de clienţi au ales un model Dacia.

După reînnoirea ofertei sale de modele, Dacia va lansa, în 2014, un nou şantier de anvergură. Întreaga reţea comercială Dacia va fi, treptat, înnoită. Astfel, va fi introdusă  o semnalistică şi o prezentare nouă, dar şi noi standarde, noi servicii şi noi prestaţii pentru clienţii mărcii.

Primele show-room-uri care vor aborda noua imagine vor fi inaugurate în cursul primului trimestru din 2014. Dacia îşi propune ca procesul de transformare a rețelei sale comerciale din România să fie încheiat în 2015.

Vânzări Dacia pe modele în România în 2013 Noul Sandero (inclusiv Stepway)      4.707 Noul Logan berlină    10.101 Noul Logan MCV      1.152 Sandero 150 Logan 1.139 Logan MCV 127 Dokker      1.564 Lodgy         670 Duster      4.647

Logan VAN           38 Dokker VAN      1.795 Total    24.890

Top 10 piețe externe în 2013 1. Franța    93.803 2. Germania    47.162 3. Algeria    37.290 4. Turcia    36.395 5. Spania    32.288 6. Maroc    30.388 7. Italia    28.098 8. Belgia    17.200 9. Marea Britanie    17.146 10. Polonia    12.208