Marian Stas este unul dintre românii care, după o experienţă universitară la şcoli de renume în SUA, a revenit în ţară pentru a aplica principiile care în străinătate oferă avantajul pentru care mulţi tineri pleacă: o educaţie de calitate.

Timp de trei ani, Marian Stas a urmat un curs postuniversitar în managementul resurselor de apărare, la Defence Resources Management Institute, Naval Postgraduate School, în California, urmat de un Masterat în Administraţie Publică la Universitatea Harvard. În opinia sa, "transformarea Şcolii ca sistem este cel mai important proiect public al României în deceniul 2008-2018".

Preşedinte al Fundaţia CODECS pentru Leadership acesta desfăşoară aşple proiecte prin care Şcoala şi Educaţia din România să ajungă la sdandardele cele mai înalte ale calităţii şi să depăşească bariera reformelor neadaptate realităţii şi cerinţelor.

Liviana Mustafa: Ce te-a determinat să alegi un program universitar în SUA? Cu ce gânduri ai revenit în ţară? Marian Stas: La DRMI am plecat cu o misiune precisă, de a folosi experienţa acestui institut pentru crearea Centrului de Management al Resurselor de Apărare de la Braşov. Împreună cu prietenii şi coechipierii americani de la DRMI am valorificat expertiza acestora în managementul resurselor de apărare, în general, pentru iniţierea în Armata României a unor cursuri de management al resurselor umane, temă de o importanţă specială în anii 1996-2000, în contextul pregătirii aderării României la NATO.

Cât despre Harvard, gândul cu care am aplicat la John F. Kennedy School of Government a fost cel de a mă valida profesional pe mine însumi, în raport cu cea mai prestigioasă universitate din lume. "Ia să văd, câte 'parale' fac?", mi-am zis. Şi am aplicat, am fost admis, iar restul e istorie, cum se spune.

În ţară am revenit cu un singur gând, acela de a pune tot ce am eu mai valoros în mine în slujba celui mai important proiect al României în următorii 5-10 ani: transformarea Şcolii ca sistem.

Acest este proiectul critic al societăţii deoarece, după reforma lui Spiru Haret din anii 1890-1900 şi după reforma comunistă din anii 1945-950, a treia transformare istorică, necesară, a sistemului educaţional din România încă nu a avut loc. În acest moment, România este un stat membru al Uniunii Europene, însă sistemul educaţional continuă să fie cel anterior.

Ai fost primul Socrates Kokkalis Fellow din România, la Harvard’s John F. Kennedy School of Government. Ce presupune această experienţă? Este una din cele mai frumoase experienţe profesionale şi umane din viaţa mea. Este, după ştiinţa mea, singurul program internaţional de burse la Harvard Kennedy School, acoperind Europa de Sud-Est şi Central-Răsăriteană, şi unul deosebit de prestigios în peisajul Universităţii Harvard. Este programul prin care vocea acestei părţi de Europă şi-a căpătat identitate şi s-a făcut auzită în comunitatea academică Harvard, începând cu anii 1998-1999, când primii bursieri Kokkalis (o colegă din Grecia, un coleg din Ungaria, unul din Bulgaria şi eu) am absolvit Şcoala Kennedy.

Am avut ocazia să cunosc şi să fiu coleg cu oameni remarcabili, care sunt implicaţi, ca lideri autentici, în dezvoltarea politică, economică şi socială a ţărilor lor, dar şi a regiunii, în ansamblul său. Pentru mine, prietenia membrilor echipei Programului Kokkalis la Harvard, de care am onoarea să mă bucur, reprezintă un privilegiu aparte, pe care oricând îl recunosc public cu gratitudine.

Pornind cu o experienţa aprofundată în SUA ai introdus câteva concepte inovatoare pentru sistemul de educaţie în Romania. Transformarea şcolii din România, ca sistem, este o problemă de leadership? Transformarea Şcolii ca sistem în România este un proces de schimbare adaptivă profundă a ceea ce înseamna Educaţie la ora actuală, pentru iniţierea căruia primele acţiuni sunt cele de leadership, urmate apoi de cele de management.

Durata de iniţiere a procesului schimbării adaptive a Educaţiei prin proiecte de sistem cu impact transformaţional este de 6-8 ani, iar orizontul de timp începând cu care acest proces de schimbare adaptivă îşi va face simţite efectele în diversele straturi ale societăţii românesti este de 10-20 de ani, din momentul amorsarii sale.

Premisa fundamentală de proiectare a procesului schimbării adaptive a sistemului educaţional porneşte de la rolul strategic al Educaţiei ca sistem public: acela de unic generator sustenabil de resursă umană înalt competitivă al oricărei societăţi. Condiţia critică pentru ca Educaţia să-şi poată asuma şi îndeplini acest rol strategic este ca, prin proiectare, mecanismele sale de funcţionare să conţină procese interne cu capacitate ridicată de învăţare, care să asigure poziţionarea continuă şi dinamică a Educaţiei ca prim factor al dezvoltării durabile a societăţii.

Un proiect de pionierat care vine să susţină acest concept este ”Şcoala pe bune”. Cum se dezvoltă acesta? Într-adevăr, transformarea printr-un proces de schimbare adaptivă a Şcolii în România porneşte de la viziunea articulării unui sistem educaţional autentic, care cultivă valori, care foloseşte şi care place. Am denumit acest proiect „Şcoala pe bune” cumulând, într-o formulare de impact, uşor de reţinut, esenţa de grad zero al întregului proces: asumarea responsabilă şi competentă a trasformării ireversibile, fără echivoc a Educaţiei. Valorile la care mă refer sunt: încrederea, onestitatea, performanţa, inteligenţa socială, curajul acţiunii civice, creativitatea, implicarea personală, transferabilitatea competenţelor, forţa echipei.

International Baccalaureate, IB, este încă una dintre direcţiile pe care le dezvolţi şi care face parte din schema de reformare a învăţământului preuniversitar. Care este impactul preconizat, având în vedere efortul de investiţie initială? IB este drumul către un nou sistem de educaţie în România. În fapt, IB consolidează, în sistemul şcolar public, tema alternativelor educaţionale la curriculum-ul naţional, recunoscute atât ca parcurs de pregătire, cât şi ca formă de absolvire.

Fiecare dintre programele IB încurajează creşterea socială, emoţională, personală şi intelectuală a tinerilor, expunându-i pe aceştia tuturor domeniilor cunoaşterii şi aducând în joc tradiţiile importante ale învăţării limbilor străine, disciplinelor umaniste, ştiinţelor, matematicii şi artelor.

Pentru a avea o imagine despre ce înseamnă IB în şcolile publice din România, iată o statistică mai mult decât convingătoare, cred eu: acum, ZERO şcoli publice din România sunt acreditate să ofere programe IB. dintr-un total de peste 8.000! Referitor la investiţia necesară acreditării IB, răspunsul meu scurt este: dacă educaţia este scumpă, haideţi să vedem cât ne costă ignoranţa sau prostia.

Pasul următor pe care îl vizezi este ca învăţământul superior românesc să devină compatibil cu cel European, în spiritul Procesului Bologna. Ce presupune acest proces? Cum influenţează evoluţia sistemul universitar? Cred că, în momentul de faţă, tema cea mai acută în conversaţia publică despre învăţământul superior este tema calităţii acestuia, iar un indicator relevant în acest sens, binecunoscut deja, este absenţa, şi în 2008, a universităţilor din România din lista primelor 500 din lume. Şi această statistică spune foarte multe despre câte sunt de făcut, pe bune, nu trucat.

Eşti interesat să devii Ministrul Educaţiei? Da, sunt interesat: detaşat, tehnic, profesional. Din două motive. Primul, pentru a iniţia punerea în fapt a agendei transformării Şcolii ca sistem în România, ceea ce eu consider că este proiectul public numărul 1 în următorii 10-20 de ani. Al doilea, deoarece cred că am competenţele tehnice şi emoţionale necesare îndeplinirii obiectivului enunţat ca prim motiv.

Eu nu sunt politician, aşa încât portofoliul de ministru al Educaţiei este semnificativ pentru mine exclusiv în măsura în care îmi conferă autoritatea formală de a coordona, cum spuneam, transformarea sistemului educaţional de la noi.

Transformarea Şcolii ca sistem este cel mai important proiect public al României în deceniul 2008-2018. El consfinţeşte, strategic, închiderea capitolului istoriei moderne a ţării noastre început după 1945 şi angajarea autentică pe calea deschisă la 1 ianuarie 2007. Schimbarea adaptivă a Educaţiei constituie un exerciţiu profund de învăţare colectivă la scara întregii societăţi, fundamentat pe încredere, onestitate, competenţă, performanţă şi curaj, gândit să genereze câştiguri ireversibile, pe termen scurt, mediu şi lung, pentru toţi actorii individuali şi instituţionali implicaţi în punerea sa în fapt. Timpul va proba.

----------------------------------

Interviu acordat, în exclusivitate, pentru Strada32.com, comunitate a românilor profesionişti din străinătate, şi evz.ro