Un nou cutremur lovește România. Adâncimea incredibilă la care a avut loc. Ce înseamnă?

Un nou cutremur lovește România. Adâncimea incredibilă la care a avut loc. Ce înseamnă?

Un cutremur s-a produs, marti dimineață, în România, potrivit Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Un nou cutremur s-a produs marti dimineață în județul Argeș, la ora 02.13. Seismul a avut magnitudinea de 2,3 grade și s-a produs la adâncimea de 2 de kilometri.

Amintim că specialiștii de la Institutul pentru Fizica Pământului au făcut recent o simulare a modului în care s-ar propaga unda seismică, în ce zone ar putea exista cele mai multe victime şi unde se vor prăbuşi cele mai multe clădiri, în cazul unui cutremur de magnitudine mare.

„În cazul unui cutremur, noi avem rol de informare privind parametrii cutremurului în timp real. Practic, putem anunţa autorităţile cu 25 de secunde înainte de a veni unda puternică în Bucureşti, după aceea se primesc parametrii cutremurului, cum a fost şi cel din scenariu, de 7,5 grade la adâncimea de 140 de kilometri.

Noi putem estima care a fost distribuţia intensităţior în teritoriu, faţă de zona epicentrală, astfel încât, în funcţie de intensitate, putem estima pagubele la clădirile civile.

Zona Vrancea este cea mai afectată privind felul de percepţie al cutremururelor şi intensitatea la nivel de localităţi. După aceea se distribuie către Buzău, către nord.

Ne puteți urmări și pe Google News