Curtea de Apel Bucureşti: Bulevardul Uranus nu este de utilitate publică

Curtea de Apel Bucureşti: Bulevardul Uranus nu este de utilitate publică

Curtea de Apel Bucureşti a suspendat utilitatea publică a proiectului privind construirea arterei de circulaţie Buzeşti - Berzei. Decizia a fost pronunţată pe 16 iunie, potrivit Asociaţiei “Salvaţi Bucureştiul”.

Actiunea a fost depusă de Asociaţia Salvați Bucureştiul la Tribunalul Bucureşti pe 29 octombrie 2010. Pe 23 februarie 2011, judecătoarea Loneta Gavrea a respins acţiunea asociaţiei, iar prin decizia din 16 iunie, Curtea de Apel Bucureşti a admis recursul asociaţiei, a explicat preşedintele ONG-ului,  Nicuşor Dan.   Utilitatea publică a fost decisă în 2006, când aleşii generali ai Capitalei au votat o Hotărâre de Consiliu în acest sens. Motivele invocate de instanţă Pe scurt, motivele de ilegalitate ale Hotararii 262/2006 sunt:

  • conform legii, întrucat în cauză erau şi monumente istorice, utilitatea publică trebuia declarată de Parlament prin lege, nu de Consiliul General
  • conform legii, utilitatea publică trebuia declarată în urma unei cercetări ştiinţifice care să ateste că soluţia aleasă este cea mai eficientă şi justifică costurile;
  • primăria nu a facut dovada vreunei cercetări prealabile, nici măcar costurile nu au fost estimate
  • comisia care a declarat utilitatea publică nu conţinea reprezentanţii obligatorii ai unor institutii; cele 5 persoane care au declarat utilitatea publică reprezentau doar Primăria Capitalei şi fuseseră numite exclusiv pentru utilitatea publică a Pasajului Basarab.

  “În baza utilităţii publice au fost emise ordinele de declasare pentru trei monumente istorice şi avizele de desfiinţare pentru alte 74 de clădiri din zone protejate. Utilitatea publică era fundamentul pentru avizarea de către Ministerul Culturii a demolării / translatării celor şapte monumente istorice rămase în picioare pe traseul diametralei Buzeşti-Berzei, printre care Hala Matache. Prin decizia Curţii de Apel Bucureşti, demolarea / translatarea celor şapte monumente istorice rămâne fără fundament juridic”, a explicat Nicuşor Dan. Potrivit  preşedintelui, acesta este al cincilea proces pe care “primarul care face totul legal” îl pierde cu ONG-urile pe subiectul Buzeşti - Berzei.

Ne puteți urmări și pe Google News