Cursuri gratuite, numai pentru antreprenorii cu buletin de orăşean

Cursuri gratuite, numai pentru antreprenorii cu buletin de orăşean

Peste o mie de persoane, inclusiv persoane cu dizabilităţi, vor putea beneficia de cursuri gratuite de instruire în cadrul proiectului "Întreprinzător în Mileniul Trei", pentru a învăţa cum se pun bazele unei afaceri, cum poate fi transformată o firmă mică într-o poveste de succes sau cum să devii un angajat mai performant.

Accesul la cursuri se va face graţie proiectului derulat de ''Centrul pentru Educaţie Economică şi Dezvoltare din Romania - CEED Romania", în parteneriat cu firma MBM Software & Partners, proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, axa prioritara 3 ''Creşterea adaptabilităţii lucrătorilor şi a întreprinderilor", domeniul major de interventie 3.1 ''Promovarea culturii antreprenoriale".

Proiectul "Întreprinzător în Mileniul Trei" a demarat în luna iulie a acestui an şi se va încheia în decembrie 2012, timp în care vor fi organizate 40 de seminarii de instruire, în fiecare judeţ al ţării, 20 de sesiuni de instruire în cele 8 regiuni de dezvoltare a României şi două cursuri de formare profesională în domeniul managementului de proiect, la finalul căruia beneficiarii vor primi certificate Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor (CNFPA).

La seminarii, care se vor derula timp de trei zile consecutive în perioada decembrie 2010 - noiembrie 2012, vor putea participa circa 840 de persoane din toată ţara. La sesiunile de instruire, care vor dura 5 zile în intervalul decembrie 2010 - august 2012, vor putea lua parte 420 de persoane la nivel naţional.

Localităţile în care se vor desfăşura aceste cursuri şi sesiuni vor fi stabilite în funcţie de interesul manifestat de potenţialii beneficiari. Cursurile cu certificare CNFPA se vor derula numai în Bucureşti, în două sesiuni distincte, şi la ele vor putea participa 52 de persoane.

Întrucât aceste cursuri se vor derula pe o perioadă de 7, respectiv 9 zile, organizatorii vor asigura transportul, cazarea şi masa participanţilor. Primul înregistrat, primul servit

Ca să prindă un loc la aceste sesiuni de instruire şi să aibă acces la materialele informative, beneficiarii trebuie să se înscrie pe site-ul proiectului, www.im3.ro. Folosind numele de utilizator şi parola care le permite logarea pe site, ei se vor înscrie pe lista participanţilor la cursuri şi seminarii.

De asemenea, cu aceleaşi date de identificare vor putea accesa instrumentele informatice disponibile pe alte două platforme electronice dedicate proiectului, aflate încă în construcţie.

Sprijin pentru persoanele cu dizabilităţi

Va fi dezvoltat şi un modul, care să poată încorpora texte însoţite de fişiere audio sau să poată înregistra întrebări. Acesta va facilita accesul persoanelor cu dizabilităţi la informaţii.

Prima dintre acestea, Demonstratorul IMM virtual, va permite utilizatorilor înregistraţi să aibă acces la aplicaţii de tipul CRM (Customer relationship management - software pentru managementul relaţiilor cu clienţii) sau pentru managementul documentelor. Practic, aceste aplicaţii le vor permite să administreze baza de date a angajaţilor, clienţilor sau partenerilor.

De asemenea, antreprenorul va putea şti, în orice moment de la intrarea şi până la ieşirea din firmă, în ce departament se află un document.

Platforma Biroul virtual pentru formare şi asistenţă antreprenorială înglobează informaţii utile pentru deschiderea şi dezvoltarea unor IMM-uri, articole despre mediul de afaceri şi utilizarea tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor (TIC) în afaceri, ştiri, un forum de discuţii şi servicii de consiliere.

Trebuie precizat că vor avea acces la aceste soluţii şi informaţii doar beneficiarii din grupul ţintă, care se vor înscrie ca utilizatori.

Proiectul se adresează unui grup ţintă numeros, format din bărbaţi şi femei din toate zonele ţării, inclusiv persoane cu dizabilităţi, din mediul urban:

  • Persoane care doresc să-şi deschidă propria afacere
  • Angajaţi interesaţi să dobândească competenţe pentru creşterea competitivităţii şi menţinerea locurilor de muncă
  • Conducători de IMM-uri, care doresc să îşi dezvolte competenţele manageriale
  • Întreprinzători care vor să fie mai competitivi prin introducerea de tehnici inovative

Serviciile oferite prin proiect vor fi disponibile pentru minimum 600 de beneficiari şi includ:

  • Programe de formare antreprenorială pentru iniţierea şi managementul afacerilor şi ocupare pe cont propriu
  • Consiliere on-line şi mentorat pentru beneficiari
  • Seminarii de perfecţionare managerială axate pe utilizarea TIC în afaceri
  • Produse software specifice administrării afacerii
  • Servicii de informare gratuite pentru exploatarea maximă a aplicaţiilor

Rezultate scontate:

  • 2500 de beneficiari informaţi cu privire la beneficiile şi oportunităţile oferite de TIC în conducerea afacerilor;
  • 640 de beneficiari instruiţi vor dobândi noi competenţe în iniţierea afacerilor, conducerea firmelor şi proiectelor, utilizarea serviciilor externalizate TIC în afaceri;
  • 60 absolvenţi ai cursurilor CNFPA vor fi gata să-şi înceapă propria afacere
  • 1000 beneficiari ai serviciilor on-line vor avea abilităţi mai bune de a îşi lansa propriile afaceri sau de a le conduce mai eficient pe cele existente

Ne puteți urmări și pe Google News