Cupa Davis: România - Argentina, în Grupa Mondială

Cupa Davis: România - Argentina, în Grupa Mondială

Echipa României de Cupa Davis va juca, în primul tur al sezonului viitor în Grupei Mondiale, împotriva puternicei reprezentative a Argentinei.

În urma tragerii la sorţi care a avut loc astăzi, la Bruxelles, România se va lupta pentru un loc între cele mai bune opt naţiuni din tenisul mondial cu Argentina, în deplasare. Argentinienii, care au pierdut, în urmă cu câteva zile, în semifinalele competiţiei din acest an în faţa Franţei, au trei jucători în top 40 ATP: David Nalbandian (29), Juan Monaco (33) şi Eduardo Schwank (36). Cel de-al patrulea component al echipei - Horacio Zeballos - ocupă poziţia a 68-a în ierarhia mondială. Vedeta echipei argenitiniene, David Nalbandian, are 11 titluri cucerite în circuitul ATP, însă a pierdut singurul duel cu cel mai bun jucător român al momentului, Victor Hănescu, în 2005, în opimile de finală de la Roland Garros, scor 6-3, 4-6, 5-7, 6-1, 6-2. Cel mai bun jucător argentinian al ultimilor doi ani - Juan Martin Del Potro (câştigător la US Open în 2009) - este accidentat şi ar putea rata şi duelul cu România. România şi Argentina s-au mai întâlnit o singură dată în Cupa Davis, în iulie 1981, la Timişoara, în sferturile de finală. Atunci, sud-americanii au câştigat cu scorul de 3-2, Guillermo Vilas a adus două puncte şi jumătate argentinienilor, câştigând partidele de simplu cu Florin Segărceanu şi Andrei Dârzu, dar şi duelul de dublu (alături Jose Luis Clerc). Argentina a jucat finala în 1981, pe care pierdut-o în faţa echipei Statelor Unite ale Americii. Sud-americanii au mai pierdut alte două finale, în 2006 şi 2008, în faţa Rusiei, respectiv Spaniei.

România a învins, la sfârşitul săptămânii trecute, fără emoţii, scor 5-0, Ecuadorul în barajul pentru accesul în Grupa Mondială. Victor Hănescu, Adrian Ungur, Horia Tecău şi Victor Crivoi au făcut parte din echipa României, al cărei căpitan nejucător este Andrei Pavel, în duelul cu ecuadorienii de la Bucureşti. CUPA DAVIS PROGRAM GRUPA MONDIALĂ 2011:

Austria - Franţa Argentina - România Rusia - Suedia Cehia - Kazakhstan Chile - SUA Belgia - Spania Germania - Croaţia Serbia - India

Ne puteți urmări și pe Google News