Cupa Davis: România, eliminată din Grupa Mondială. "Aţi făcut ţara de râs!" | FOTO
- Daniel Con ţescu
- 17 septembrie 2011, 16:29
Echipa de tenis a Cehiei a fructificat azi "prima minge" de victorie în întâlnirea cu România, din play-off-ul Cupei Davis, tricolorii retrogradând din Grupa Mondială şi urmând a evolua în 2012 în Grupa Euro-Africană 1. Cu 2-0 la general după prima zi, cea de ieri, cehii aveau nevoie de un succes în următoarele trei jocuri pentru a elimina România de la baraj. L-au obţinut azi, la dublu (scor 3-6, 6-3, 6-0, 6-2), unde le-au făcut o surpriză românilor, aliniind o altă echipă decât cea prezentată la tragerea la sorţi.
România a fost eliminată azi de Cehia dintre primele 16 echipe ale lumii, pierzând net barajul de menţinere în Grupa Mondială. Tricolorii erau somaţi să câştige jocul de dublu, pentru a spera într-o minune mâine, în ultimele două jocuri de dublu. România a fost reprezentată de perechea Marius Copil - Horia Tecău, iar pentru cehi au evoluat vedetele Tomas Berdych şi Radek Stepanek, şi nu "rezervele" Jan Hayek şi Lukas Rosol, jucători care au fost anunţaţi iniţial, la tragerea la sorţi. Chimia dintre Tecău şi Copil, care în 2009 au produs o surpriză uriaşă învingând dublul Rusiei, a funcţionat doar în primul set, adjudecat cu 6-3. Cehii şi-au folosit valoarea şi experienţa superioare şi au întors jocul, lăsându-le românilor doar 5 game-uri: 6-3, 6-0, 6-2. După terminarea meciului, un bătrânel a sărit cu gura pe jucători. "Ruşine! Aţi făcut ţara de râs!". Luat la rost de o altă persoană, care i-a reproşat atitudinea "de peluză", respectivul s-a întârâtat şi mai tare: "Ce să tac, domnule? Nu vedeţi că fac ţara de ruşine?". Tecău: "Am jucat accidentat" Certaţi de spectatori, jucătorii au trecut cu capetele plecat spre vestiare, fără a replica în vreun fel. Totuşi, Tecău s-a scuzat după meci: "În setul doi, când mi-am pierdut serviciul, mi s-a reactivat accidentarea la gamba stângă suferită în turneul american, la Cincinnati. Atunci n-am putut merge timp de 5 zile. A fost un sezon lung, n-am avut pauze şi îmi pare rău că n-am putut face mai mult în Cupa Davis. Am venit sâmbătă din America, iar duminică deja mă antrenam". Faptul că adversarii au apelat la experimentatul şi sudatul dublu Berdych-Stepanek poate avea două explicaţii: ori aceştia nu au fost suficient de solicitaţi ieri, la simplu, în care s-au impus fiecare după trei seturi, şi vor să-şi facă antrenamentul, fie doresc să încheie conturile încă de astăzi, pentru a nu mai avea emoţii mâine, în meciurile de simplu. După prima zi, de ieri, în care s-au disputat partide de simplu, Cehia are 2-0, după ce Radek Stepanek l-a bătut pe Adrian Ungur, iar Tomas Berdych a trecut de Victor Crivoi. COMENTARIUL LIVE AL PARTIDEI ROMÂNIA - CEHIA (DUBLU) 6-3, 3-6, 0-6, 2-6 - GAME 32: Românii fac greşeală după greşeală şi pierd meciul. România este eliminată din barajul pentru menţinerea în Grupa Mondială. - GAME 31: Execuţia românilor continuă. 5-2 pentru cehi, care au mai produs un break şi urmează să servează pentru a închide partida. - GAME 30: Cehii câştigă la 0 şi mărşăluiesc spre serviciu. - GAME 29: Românii rămân aproape: 2-3. - GAME 28: Cehii se impus din nou facil. - GAME 27: Tecău îşi face, în sfârşit, serviciu. - GAME 26: Cehii fac simplu 2-0. - GAME 25: După un set 3 pierdut la 0 în doar 23 de minute, românii cad şi în startul setului 4. Copil şi-a pierdut servicu, tricolorii nu mai au repere, sunt pulverizaţi de adversari. SETUL 4 - GAME 24: Chiar dacă au ceva emoţii, cehii îşi fac game-ul de serviciu. Românii s-au înmuiat de tot. - GAME 23: Tecău serveşte slab, apoi trimite mingile returnate în burta fileului. Este 5-0 pentru cehi. - GAME 22: Cehia face 4-0. - GAME 21: Şi Marius Copil îşi pierde serviciu, iar setul pare adjudecat. Românii dau semne de nervozitate. Marius îşi aruncă racheta şi loveşte fără motiv în minge, după terminarea schimburilor. - GAME 20: Cehii îşi fac uşor serviciu. Românii pari copleşiţi, fără soluţii. - GAME 19: Tecău îşi pierde iarăşi serviciu. Cehia a prelua comanda jocului. SETUL 3 - GAME 18: Cehia egalează scorul la seturi. - GAME 17: Copil nu greşeşte la serviciu, menţinându-se în primul set.
- GAME 16: Tricolorii sunt dezorienţaţi. N-au frucrtificat mingile de break, iar Cehia este la un pas de a egala la seturi.
- GAME 15: Românii îşi pierd pentru prima oară serviciul în acest meci. Deşi pe serviciul lui Horia a fost 40-15, cehii au luat a patra minge de break: 4-2. - GAME 14: Cehii nu se simt confortabil la serviciu, pe care-l câştigă cu emoţii. - GAME 13: Marius Copil este exploziv la fileu.- GAME 12: Cehii îşi fac şi eu treaba la serviciu. - GAME 11: Românii şi-au făcut game-ul. Tecău ne-a dat emoţii la serviciu, dar Copil a închis bine punctele la fileu. - GAME 10: Cehii şi-au adjudecat game-ul de serviciu. SETUL 2 - GAME 9: Horia Tecău a servit de minune, dar s-a descurcat bine şi în schimburi. - GAME 8: Cehii "respiră" în acest game şi supravieţuiesc în primul set, dar românii urmează la serviciu şi au şansa să închidă primul act. - GAME 7: Pe serviciul lui Marius Copil, tricolorii au salvat două mingi de break. România are un break în faţă şi se află la doar un game de adjudecarea primului set: 5-2. - GAME 6: N-a avut istoric, cehii adjudecându-l la 0. - GAME 5: Tricolorii s-au descurcat de minune, revenind de la 0-30. Tecău face un meci superb la fileu, fiind vizibilă experienţa lui în jocul e dublu. - GAME 4: Berdych e veriga slabă a cehilor, fiind mai imobil la plasă. Cehia şi-a pierdut serviciul, iar România, care a fructificat prima minge de break, are 3-1. Atmosfera în tribune este mai animată decât ieri, fiind mai pe placul jucătorilor, care au cerut susţinere. - GAME 3: Marius Copil şi-a făcut uşor serviciul, iar România conduce cu 2-1. Până acum, cuplul român a pierdut o singură minge la serviciu. - GAME 2: Cehia a pierdut primele două mingi, cu Stepanek la serviciu, dar a luat patru mingi la rând. - GAME 1: România începe la serviciu, cu starul Horia Tecău la timonă. Tricolorii fac un game "alb". PRIMUL SET