Echipa României va avea parte de cinci partide de foc, la sfârşitul acestei săptămâni, în compania redutabilei formaţii a Rusiei - liderul clasamentului Federaţiei Internaţionale de Tenis.
Adversara României în confruntarea care va avea loc la sfârşitul săptămânii, echipa Rusiei, conduce clasamentul pe naţiuni al Cupei Davis, cu 27.647,50 de puncte, în timp ce campioanele ultimelor două ediţii ale competiţiei, Spania şi Statele Unite ale Americii ocupă, în ordine, celelate poziţii de pe podium.
Poziţia de lider în clasamentul Cupei Davis se datorează evoluţiilor excelente ale jucătorilor ruşi în Cupa Davis în ultimii patru ani, când Rusia a disputat de două ori finala competiţiei, triumfând o singură dată, în 2006, cu scorul de 3-2 în faţa Argentinei, şi a atins de alte două ori faza semifinalelor (2005, 2008).
Rusia a câştigat primul său titlu în Cupa Davis în 2002, devenind în acelaşi timp şi a cincia naţiune care reuşeşte să întoarcă scorul de 1-2 într-o finală, când a învins Franţa, la Paris, cu scorul de 3-2. Cea mai recentă finală a Rusiei în Cupa Davis datează din 2007, a cincia din istorie, şi a fost pierdută cu scorul de 1-4 în faţa echipei Statelor Unite ale Americii.
Davydenko şi Andreev nu vin la Sibiu
Echipa Rusiei, condusă de căpitanul Shamil Tarpischev, nu îi va avea în componenţă pe cei mai în formă jucători ruşi - Nikolay Davydenko, locul cinci în clasamentul mondial, şi Igor Andreev (23 ATP). Chiar şi fără cei doi jucători, echipa Rusiei este una redutabilă, toţi cei patru jucători care au ajuns la Sibiu fiind în top 80 mondial.
ECHIPA RUSIEI: Marat Safin - Locul 25 ATP. În vârstă de 29 de ani, Marat Safin, este cel mai titrat jucător din echipa Rusiei care va juca împotriva României la Sibiu. Lider mondial la sfârşitul anului 2000, Safin a câştigat două turnee de Mare Slem, Australian Open, în 2005, şi US Open, în 2000. Safin a câştigat aproape 14 milioane de dolari din tenis, având 15 succese în turnee ATP. Dimitry Tursunov - locul 28 ATP. Dimitry Tursunov, 26 de ani, a câştigat trei milioane de dolari din tenis şi are în palmares cinci victorii în turnee ATP.
Mikhail Youzhny - locul 60 ATP. Fost număr 8 mondial, Mikhail Youzhny, ocupă, în acest momnet, doar locul 60 ATP. Cu patru titluri ATP în palmares şi peste cinci milioane de dolari câştgate din tenis, Youzhny este artizanul primei victorii a Rusiei în Cupa Davis, în 2000, în faţa echipei Franţei.
Teimuraz Gabaşvili - locul 78 ATP. Locul 78 mondial, Teimuraz Gabaşvili, 23 de ani, este singurul jucător din echipa Rusiei care nu a câştigat niciun turneu ATP.
Înainte de meciul România-Rusia, care se va disputa la Sibiu, între 6 şi 8 martie, evz.ro vă prezintă cele mai importante realizări româneşti în Cupa Davis. Mai mult, veţi găsi în categoria "Cupa Davis" detalii despre recordurile celei mai importante competiţii internaţionale a tenisului mondial.