Mulţi părinţi povestesc că îşi descoperă abilităţi de care nu se credeau în stare şi văd cu alţi ochi lumea din jur.

„După ce am devenit tată, pot spune cu mâna pe inimă că nu mai văd lumea la fel. Orice copil neajutorat pe care-l văd pe stradă sau la televizor mă atinge altfel faţă de acum doi ani, când nu eram părinte. Ca tată, mi-am descoperit abilităţi de care nu mă credeam în stare: am învăţat rapid cum se schimbă scutecele, cum trebuie ţinut copilul sau cum să-i prepar un piure, laptele praf sau cum să-l hrănesc cu linguriţa, dar şi cum să-mi liniştesc băieţelul atunci când plânge”, povesteşte Laurenţiu, tatăl unui băieţel de 2 anişori.

Transformările şi trăirile prin care trec proaspeţii părinţi sunt puse de psihologi şi în legătură cu modul în care aceştia se raportează la copilăria lor. Dacă au rămas cu multe conflicte nerezolvate, pot avea sentimente contrare. „Faci totul cu gândul la el”

Atât mama, cât şi tatăl, pot trece odată cu venirea pe lume a primului copil prin nelinişti, angoase şi tranformări ale relaţiei cu sine şi ale relaţiei cu cei din jur.

„Tot ce credeai că vrei înainte de el nu mai are relevanţă dacă nu are legatură cu copilul. Bineînţeles că îţi vei dori din când în când să ieşi în oraş, să bei o cafea altundeva decât acasă, să te plimbi liniştită, dar toate astea le vei face cu gândul la copil, întrebându-te ce face, dacă îi este bine, dacă persoana cu care l-ai lăsat are grijă de el. Este mic si neajutorat, depinde în totalitate de tine. Are nevoie de toată iubirea, cunoştintele tale, de toată puterea ta şi răbdarea ta. Nu îţi dai seama cum trec zilele pentru că el ţi le umple”, spune Andreea, 35 de ani, mama unui băieţel de şase luni.

Imediat după naştere, principala problemă poate fi vulnerabilitatea crescută a tinerei mămici, care poate trece prin depresie sau schimbări în dispoziţia emoţională faţă de partener sau de cei apropiaţi.

„Naşterea poate genera schimbări importante şi la nivelul imaginii de sine, activând amintiri legate de propria copilărie, iar la nivel conştient sau inconştient pro priii părinţi devin un model de referinţă. O copilărie cu multe conflicte nerezvolate determină o anumită ambivalenţă, un conflict între sentimente contrare: «acceptare - respingere», «asumare a situaţiei - refuzul copilului», «bucuria maternităţii/paternităţii - frica de responsabilităţi»”, «satisfacţie - nemulţumire»”, este de părere psihologul Cristina Sima. De la rolul de bărbat, la cel de soţ şi tată Tatăl poate avea un rol deosebit de important imediat după naşterea copilului, atenţia şi suportul emoţional fiind esenţiale pentru recuperarea stării de echilibru. „Tatăl este garantul sigu ranţei în cadrul cuplului. Echilibrul psiho-afectiv al mamei poate să fie susţinut sau periclitat de relaţiile cu soţul. Din această cauză, toate modificările afective şi emoţionale ale mamei se vor repercuta şi asupra relaţiei mamă-copil”, adaugă psihologul Cristina Sima.

La fel ca si soţia sa, aflată pentru prima dată în acest rol, şi tatăl poate experimenta nenumărate sentimente contradictorii: pe de o parte, dragostea totală şi necon diţionată, puterea şi mândria de a fi creat o nouă viaţă, pe de altă parte, neajutorarea că nu poate întotdeauna satisface, uneori nici măcar înţelege, nevoile copilului. „Apariţia bebeluşului mi-a adus mare bucurie, dar mi-a încărcat programul. Tot timpul pe care-l ai i-l acorzi lui şi toţi banii se canalizeaza către el”, spune Liviu, 30 de ani.

Teama că nu va reuşi să corespundă imaginii mentale despre cum trebuie să fie un tată, că nu va reuşi să îşi protejeze familia, că n-o să poată asigura copilului tot ce are nevoie, sunt emoţii fireşti ce marchează trecerea de la rolul de bărbat şi soţ la cel de tată.

RISCURI

Partenerii se pot îndepărta Copilul poate conduce fie la o întărire a relaţiei de cuplu, fie la o îndepărtare a partenerilor, pentru că „a fi mamă” devine o prioritate, în detrimentul lui „a fi soţie”, ceea ce face ca soţul să se simtă uneori frustrat, respins, iar relaţia sexuală să fie afectată. „Nu plecăm nicăieri fără copil, noaptea îl mai luăm lângă noi în pat pentru că am văzut că aşa nu mai plânge”, spune Ioana, care a devenit mămică înainte de a împlini 22 de ani. Cum copilul captează întreaga atenţie şi energie, stresul şi oboseala pot afecta serios viaţa de cuplu. „Soluţia ieşirii din acestă posibilă situaţie de criză conjugală este comunicarea onestă şi încrederea în partenerul de cuplu. Tinerii părinţi trebuie să-şi rezerve momente de intimitate, în care să se redescopere ca un cuplu, pentru a ieşi din zona conflictului, tensiunii şi plictiselii. Nu este vorba doar de sex, ci şi de activarea unor resurse de romantism şi tandreţe care să ofere intimităţii noi dimensiuni. Naşterea unui copil pune la grea încercare această intimitate într-un cuplu, de aceea abilitatea celor doi parteneri de a echilibra rolul lor de părinţi cu cel de soţi este esenţială”, este de părere psihologul Cristina Sima.