Experimentarea unui nou fus orar da peste cap hormonii, digestia si somnul. Totusi, exista solutii pentru a diminua acest important disconfort provocat de traversarea mai multor meridiane. Este vorba despre tratamentul cu melatonina, pastile care au la baza hormonul somnului si care pot ajuta la reglarea acestuia.

Stari de confuzie si de oboseala

Dezechilibrele apar in general dupa zborurile lungi, din cauza concentratiei mai mici de oxigen, a mancarurilor deshidratate, dar si a lipsei de miscare.

Odata ce ati ajuns la destinatie, numeroase functii vitale ale organismului vor fi date peste cap. Vor aparea starea de confuzie si oboseala, intrucat va fi tulburat „ceasul intern”, numit si ritm circadian. Acesta face ca organismul sa simta nevoia de hrana, odihna, activitate ori pasivitate la intervale regulate de timp.

Din cauza „resetarilor” pe care le face organismul, senzatia de foame poate sa apara la ore nepotrivite, altele decat cele cu care sunteti obisnuiti; se pot manifesta insomnii, iar temperatura corpului sufera si ea modificari. La fel se va intampla si cu bataile inimii, valorile tensiunii arteriale, nivelurile hormonale ori fluxul de urina. Acestea pot fi mai mari sau mai mici, in functie de expunerea la lumina ori la intuneric, ceea ce tulbura echilibrul.

Tratamente cu melatonina

Unele persoane descriu jet-leg-ul ca pe o epuizare fizica si mentala si o lipsa de randament pe care nu o resimt in mod obisnuit. In cazul celor sensibili, senzatia poate dura uneori si pana la sfarsitul calatoriei respective.

Pentru a diminua aceasta lipsa de energie, puteti incerca tratamente cu melatonina, un hormon de extractie care poate ajuta la reglarea somnului. In mod normal, acest hormon este produs natural de creier.

„Atentie insa, este un hormon de extractie si nu are efect asupra tuturor persoanelor!”, avertizeaza endocrinologul Constantin Dumitrache de la Institutul „Paulescu”, din Bucuresti.

Inainte de a pleca in calatorie, puteti trece pe la medicul de familie, acesta urmand sa va stabileasca dozele mai mari sau mai mici de melatonina pe care trebuie sa le consumati.

Plimbari dese

Specialistii endocrinologi va recomanda si sa va treziti cu cateva ore mai devreme decat de obicei in ziua plecarii, iar odata ce ati ajuns la destinatie sa stati in aer liber macar o ora sau doua.

Ceasul biologic „o va lua inainte” si va veti adapta mai usor cu noul fus orar. De asemenea, este indicat sa faceti plimbari dese, sa va expuneti razelor soarelui si sa stati in interior cu luminile aprinse. Ca sa ramaneti treaz trebuie sa aveti multa lumina in jur.

Dieta va conta, dar in mica masura. Tineti minte ca mesele bogate in proteine va energizeaza si pot impiedica instalarea somnului, in timp ce meniurile usoare va ajuta sa adormiti mai repede.

Atentie sa nu va solicitati foarte mult inainte de culcare!Este important si sa va cunoasteti propriul ritm veghe-somn si sa dormiti exact atatea ore cate aveti nevoie pentru a va simti odihniti.