Soucie susține că toți pasagerii au supraviețuit, cel mai probabil, exploziei și că au fost în viață până în momentul în care aeronava s-a lovit de sol.

„Sunt imagini greu de privit”, a declarat expertul în aviație David Soucie. „Explozia pe care o vedem în aer nu este a avionului propriu-zis, ci provine de la racheta care explodează în apropierea aeronavei și împrăștie schije în zonele critice ale acesteia, precum rezervoarele de combustibil și motorul”, a spus expertul.

De asemenea, el a mai spus că rămășițele avionului doborât nu s-au împrăștiat pe o suprafață mare, ceea ce indică faptul că acesta nu s-a dezintegrat în aer și că era relativ „întreg” atunci când s-a lovit de sol.

„În mod tragic, trebuie să recunoaștem că la bord erau oameni încă în viață când avionul s-a prăbușit”, a declarat Soucie.

„Schijele rezultate în urma exploziei rachetei antiaeriene ar fi putut penetra fuselajul și ucide câțiva pasageri, dar erau prea puține pentru a-i omorî pe toți. E greu să ne imaginăm prin ce au trecut pasagerii, după explozia rachetei”, a precizat Soucie.

Aceeași ipoteză a emis-o și generalul în rezervă Alexandru Grumaz, care a spus că „rachetele n-au lovit avionul, au explodat lângă avion și au împroșcat cu schije avionul, din cauza aceasta s-a întâmplat acea explozie, pentru că au lovit tot rezervorul cu combustibil”, potrivit digi24.ro

Te-ar putea interesa și: