Cum se conduce o afacere de familie. Provocările generațiilor

Cum se conduce o afacere de familie. Provocările generațiilorOameni de afaceri / sursa foto: dreamstime.com

Pentru ca o afacere să ajungă pe culmile succesului, antreprenorii au nevoie lângă ei de oameni în care pot avea încredere. Ori, pe cine te poți baza mai mult decât pe propria familie? Numeroase persoane au ales să intre în lumea business-ului alături de cei apropiați, lucru care vine la pachet cu multe beneficii, dar și cu provocări pe măsură. Mulți au reușit însă să construiască în timp business-uri solide, care sunt transmise din generație în generație.

Conducerea unei afaceri de familie este un proces complex, unde succesul nu depinde doar de strategiile de management, ci și de păstrarea echilibrului dintre relațiile personale și obiectivele profesionale. De la fondatori vizionari, la succesori cu noi perspective, fiecare generație vine cu propriile sale oportunități. Diferențele de strategie, adaptarea la schimbările pieței și gestionarea tranziției între generații sunt doar câteva dintre obstacolele pe care o companie de familie trebuie să le depășească pentru a-și asigura continuitatea și succesul pe termen lung.

Evoluția afacerilor de familie

Pentru a explica mai bine dinamica unei astfel de afaceri, am ales să vorbesc cu doi antreprenori, cu experiențe și domenii de activitate complet diferite, dar care au un numitor comun: se află la conducerea unui business de familie, transmis de la o generație la alta.

Vlad Popescu, președintele Norofert. Sursă foto: Arhivă

Vlad Popescu se află în prezent la conducerea Norofert, o companie care ocupă poziția de lider în cercetare pentru agricultura regenerativă și unul dintre cei mai mari producători de inputuri din România. Vlad a preluat compania în urmă cu 10 ani de la tatăl său. Strategia sa a dus Norofert, care activează de peste 25 de ani pe piața românească, pe noi culmi ale succesului.

„În anul în care am preluat compania, aveam o cifră de afaceri de 400 mii lei, iar anul trecut, în primele nouă luni, am depășit 35 milioane lei. Am dezvoltat capacități proprii de producție atât în aria inputurilor, cât și în agricultură, prin Ferma Zimnicea. Ne-am extins în SUA și vrem să construim o unitate de producție și în Brazilia. Suntem din 2020 o companie listată la Bursa de Valori București, în piața AeRO, și, de-a lungul celor 5 ani de activitate în piața de capital, am reușit să atragem peste 30 de milioane de lei prin majorări de capital și plasamente private de obligațiuni. Norofert a evoluat într-un model care combină spiritul antreprenorial cu accesul la capital”, a explicat președintele companiei.

Din generație în generație

Pentru acest articol am vorbit și cu Marinel Bejan, care conduce afacerea de familie Damarin, un lanț de cofetării ce a evoluat rapid de-a lungul anilor. Acesta a luat contact cu lumea dulciurilor la 16 ani, când părinții săi au deschis prima cofetărie. În prezent, business-ul continuă să înflorească, iar Marinel a devenit primul român care a fost declarat cel mai bun ciocolatier din Europa de Est în finala unui mare concurs internațional de profil, World Chocolate Masters.

Marinel Bejan, Cofetăriile Damarin. Sursă foto: Arhivă

„Mă număr printre puținii producători din țară care fac dulciuri și înghețată de la zero. Majoritatea folosesc baze gata făcute. Eu am luat decizia să fac totul așa cum îmi place mie. M-am gândit că trebuie să realizez un produs atât de bun și atât de special încât un om să vrea să facă 20-30 de minute cu mașina pentru a ajunge la noi. Toate produsele pe care le fac eu, de la bomboane la prăjituri și la înghețată, în toate se regăsește și experiența mea și tot ce îmi doresc eu de la un produs”, a spus Marinel Bejan.

Continuitate, valori și angajament

Potrivit președintelui Norofert, o afacere de familie implică un angajament mare față de asigurarea succesului pe termen lung. Cei implicați au responsabilitatea de a asigura continuitatea și stabilitatea firmei.

„O companie pornită ca afacere de familie înseamnă mai mult decât un business – înseamnă continuitate, valori și angajament. Preluarea afacerii de familie a fost atât o provocare, cât și o oportunitate imensă de învățare și dezvoltare accelerată, iar această experiență ne-a consolidat angajamentul de a construi în continuare, împreună. Pentru mine, tranziția între generații a fost o provocare. Să preiei conducerea unei afaceri familiale la 27 de ani vine cu o presiune și o responsabilitate imensă. A trebuit să învăț rapid să gestionez tranziția de la angajat la lider, să iau decizii strategice și să gestionez responsabilitățile operaționale într-un mediu dinamic și competitiv. Acest parcurs m-a învățat multe lecții valoroase. Am reușit să transformăm afacerea fondată de tatăl meu în cel mai mare producător de îngrășăminte organice din România, cu o cotă de piață de 30%”, a precizat Vlad Popescu.

Un avantaj al afacerilor de familie este agilitatea în luarea deciziilor importante. Fiecare persoană are rolul său în companie, iar relațiile personale ajută la facilitarea unei comunicări rapide. „Pentru noi, afacerea de familie are mai multe puncte importante. Fiecare membru are rolul lui important. Încercăm să nu intervenim peste domeniul de activitate al celuilalt. Față de un simplu business, afacerea noastră se deosebește prin felul în care se iau deciziile. În majoritatea cazurilor este vorba de consens, fără prea multe bătăi de cap. Avantajul de a avea un business de familie este faptul că ne putem baza unul pe altul la nevoie. Indiferent de ce situații neprevăzute apar, știm ca afacerea este pe mâini bune”, a adăugat Marinel Bejan.

Diferențele dintre generații

Într-o companie de familie, trecerea de la o generație la alta, din punct de vedere al conducerii, este un proces complex. Președintele Norofert a explicat că fiecare afacere ar trebui să aibă un plan de succesiune pe termen lung. Potrivit datelor, aproximativ 90% dintre afacerile de familie din România sunt încă la prima generație, spre deosebire de alte țări europene unde vorbim de trei sau patru generații care s-au aflat la conducerea business-ului.

„Diferențele dintre generații într-o companie de familie sunt firești, dar eu cred că interacţiunea este benefică, iar nevoia companiilor de a-şi asigura succesori este vitală. Un plan de succesiune nu se limitează însă doar la transferul de leadership, înseamnă și tranziția altor roluri cheie din cadrul afacerii. Într-o afacere de familie, menținerea unui echilibru între tradiție și profesionalism este esențială pentru succesul pe termen lung. Una dintre principalele provocări este separarea relațiilor personale de cele profesionale. Deciziile de business trebuie luate pe criterii obiective, însă implicarea emoțională poate, uneori, să complice procesul. De asemenea, delimitarea clară a rolurilor reprezintă un alt punct sensibil”, a precizat Vlad Popescu.

Strategia de business

Într-o afacere de familie, confruntarea în ceea ce privește strategia de business sau concepțiile legate de lumea afacerilor sunt vizibile la nivelul generațiilor. Motiv pentru care este extrem de important modul în care sunt gestionate aceste situații.

„Nu aș putea să nu recunosc că există diferențe de opinie între generații. Fiecare vede lucrurile în felul lui, și de aici pornesc dezbaterile. Generația veche a cunoscut capitalismul și mediul de afaceri mai mult decât cei tineri. Multe diferențe vin din educație și din regimurile diverse pe care le-am trăit fiecare. În firma noastră este ca în familie: consensul este undeva la mijloc, chiar dacă uneori avem dezbateri destul de interesante. Evident, principalele conflicte vin de la felul în care fiecare membru vede lucrurile. Toți avem firi foarte puternice și uneori dorim să ne impunem mai mult decât ar trebui. Important este să găsim mereu un echilibru”, a afirmat proprietarul Damarin.

Alegere versus obligație

Președintele Norofert ne-a explicat că succesul tranziției generaționale ține de dorința succesorilor de a prelua afacerea. Impunerea unui astfel de rol poate aduce rezultate negative. În cazul lui Vlad, lucrurile au venit natural.

„Tocmai această lipsă de experiență în gestionarea schimbării de generație reprezintă una dintre cele mai mari provocări pentru afacerile de familie din România. Tradiția familiei mele în domeniul fertilizanților și agriculturii datează de trei generații. Bunicul meu a lucrat ca director la combinatul chimic Doljchim înainte de 1989, iar tatăl meu, Florin Popescu, a început să activeze în acest sector încă din 1979. Eu am preluat ștafeta pentru că mi-am dorit să activez în același domeniu.

Însă, în general, cred că una dintre cele mai frecvente greșeli pe care seniorii le fac atunci când predau conducerea este să presupună că succesorii vor avea automat dorința și competențele necesare pentru a continua afacerea. Preluarea unei afaceri trebuie să fie o alegere, nu o obligație. Competențele de leadership și gestionare a unui business nu se moștenesc genetic, ci se dezvoltă prin experiență și învățare continuă. Am intrat în Norofert la 20 de ani și am parcurs fiecare etapă a dezvoltării în companie, de la livrarea mărfii, până la vânzări pe teren. Această experiență mi-a oferit o înțelegere detaliată a businessului și a importanței fiecărui rol din companie”, a spus Vlad Popescu.

Echilibru între tradiție și inovație

Pentru ca o companie să rămână competitivă, este important să fie deschisă la inovație. Generațiile tinere vin cu un nou mod de gândire, axat pe schimbare. Totuși, există și anumite provocări care trebuie combătute.

„Principalele preocupări ale seniorilor cred că țin de faptul că noua generaţie s-ar putea să nu fie pregătită la timp. De asemenea, atunci când un tânăr preia afacerea de familie se confruntă cu o problemă de credibilitate în fața clienților, furnizorilor sau a partenerilor. Tinerețea este asociată cu lipsa de experiență și, de cele mai multe ori, există șansa ca partenerii companiei să fie sceptici în a lucra cu tânărul care a preluat business-ul. Aici este vorba despre lupta pentru demonstrarea capacităților de administrare a business-ului și pentru aducerea unei contribuții în creșterea companiei”, a explicat președintele Norofert.

Implicarea noii generații

În orice afacere, este important să privești cu atenție evoluțiile care apar în domeniul de activitate. Să fii deschis la schimbare. În multe cazuri, acele lucruri de care afacerile au nevoie pot fi aduse la masa deciziilor doar de noua generație. Aceasta vine cu perspective și planuri diferite.

„La un moment dat, lucrurile devin clare. Ajungem să știm încotro se îndreaptă frâiele și cine va prelua conducerea afacerii. De la acest punct, tranziția trebuie să înceapă. Procesul este important să fie lin, cu implicarea noii generații în cât mai multe activități. Damarin activează de peste 23 de ani pe piață, iar eu am crescut odată cu firma. Cel mai important lucru în orice domeniu și nu doar în cazul afacerilor de familie este să știi care este momentul în care trebuie să te retragi în glorie. Există multe cazuri în care generațiile vechi au ratat acest moment și au căzut în irelevanță sau, mai rău, afacerile s-au închis odată cu ieșirea din activitate a fondatorilor”, a precizat Marinel Bejan.

Conducerea unei afaceri de familie ține de păstrarea echilibrului între tradiție și inovație. Astfel, la baza succesului unui business de familie stă nu doar moștenirea lăsată de fondatori, ci și capacitatea noilor generații de a crește. Acestea se implică pentru a duce mai departe povestea cu pasiune și responsabilitate.

Ne puteți urmări și pe Google News