Conform datelor oferite de ONU, peste 2.000.000 de persoane emigreaza anual din tara natala.
Aportul anual al romanilor la aceste cifre este de cateva mii. In aceste conditii, concurenta pentru tarile cele mai dezvoltate, destinatia preferata de majoritatea emigrantilor, devine tot mai puternica.
Punctul decisiv in demararea procedurilor de emigrare este intocmirea dosarului. Pentru a avea de la inceput cele mai bune sanse pentru a fi acceptat, trebuie sa ai in considerare urmatoarele sfaturi:
1. Citeste cu atentie instructiunile si urmeaza-le intocmai. Nu trebuie ignorat faptul ca formularele de emigrare sunt regulamente oficiale si prin urmare au acelasi statut ca si o lege. Este important sa citesti documentele cu atentie pentru a le completa conform cerintelor impuse de autoritati statului respectiv. Odata completate, este indicat sa verifici inca odata raspunsurile. Daca nu esti sigur cu privire la anumite cerinte este indicat sa consulti un avocat specializat pe probleme de emigrare.
2. Achita taxele specifice fiecarui document in parte si asigura-te ca dosarul cuprinde toate informatiile cerute. In momentul in care sunt trimise sume de bani ce nu corespund actelor trimise, documentele vor fi returnate expeditorului. In acest caz, dosarul nu va trece la etapa urmatoare. Avand in vedere faptul ca autoritatile trimit dosarele invalide in termen de 30 de zile, exista riscul ca dosarul sa fie analizat prea tarziu sau ca termenul limita impus sa fie depasit.
3. Trimite dosarul pe adresa corecta. Daca documetele nu ajung la destinatia exacta, acestea vor fi trimise inapoi si reapare riscul ca acesta sa nu ajunga in timp util la Biroul de Imigrare pentru a fi evaluat.
4. Asigura-te ca vei expedia in timp util actele tale, astfel inca sa te incadrezi in termenul limita stabilit de autoritatile statului respectiv. Daca ai depasit deadline-ul, sansele tale de a primi un raspuns pozitiv se reduc considerabil. De regula, sunt putine cazurile in care se accepta apeluri pentru a se tine cont de un dosar primit tarziu.
5. Trebuie sa ai in considerare faptul ca dosarul nu trebuie trimis decat intr-o anumite perioada a anului. De aceea este important sa te informaezi in legatura cu eventualele schimbari aparute pe site-urile institutiilor. Daca dosarul este trimis prea devreme sau prea tarziu, el nu va mai fi analizat.
6. Ai grija sa pastrezi toate dovezile privind datele de expediere ale dosarelor. Avand in vedere faptul ca exista riscul ca documentele trimise de tine sa se piarda, trebuie sa dispui de acte care sa certifice ca ai trimis intr-adevar dosarul. Sesizate de o posibila eroare, autoritatile iti vor cere in acest sens confirmarile aferente.
7. Nu trimite acte in original, decat daca este absolut necesar. Luand in considerare posibilitatea ca dosarul sa se piarda, riscul de a ramane fara aceste acte este cu atat mai mare cu cat inlocuirea lor este un proces anevoios si de durata. In acelasi timp, odata un caz analizat, evaluatorii nu inapoiaza expeditorilor documentele.
Daca originalul este inclus pe lista documetelor cerute, trimite si o copie, impreuna cu un plic auto-adresat. Poti face mentiunea ca dupa analiza sa-ti fie inapoiat originalul in plicul atasat documentelor. Aceasta masura de precautie nu are rezultate garantate, insa va spori sansele ca sa intri din nou in posesia actelor care te intereseaza.
8. Daca dosarul iti este trimis pentru noi completari, asigura-te ca de aceasta data ele sa fie pe masura asteptarilor autoritatilor. Pornind de la premisa ca evaluatorii ti-au solicitat anumite completari este evident ca anumite mentiuni au fost incomplete sau nu au fost observate. De aceea, completeaza cu atentie campurile solicitate. In cazul in care nu esti sigur de anumite raspunsuri opteaza pentru sfatul unui avocat specializat. Daca nu oferi raspunsurile solicitate, atunci dosarul tau va fi considerat incomplet si nu va trece de aceasta etapa.
9. Urmareste evolutia analizei dosarului. De regula, este impus un termen limita in care autoritatile iti vor da un raspuns final in legatura cu dosarul tau. Daca acest termen a fost depasit si nu ai primit nicio notificare, atunci este important sa faci o cerere pentru a primi un raspuns. Pastreaza o evidenta a persoanelor cu care ai comunicat in interiorul Biroului de Imigrare.
10. Alege un avocat specializat in probleme de emigrare. Cere referinte si intereseaza-te cu privire la competentele acestuia. Avand in vedere importanta demersului pe care il faci, prezenta unui avocat bun poate face diferenta intre un dosar acceptat si unul refuzat. Chiar daca acest proces implica un anumit buget, alegerea unui avocat ieftin nu asigura si servicii de avocatura de calitate. De aceea trebuie sa ai in vedere faptul ca un efort financiar consumat pe un avocat bun iti poate aduce permisul de rezidenta in tara pentru care candidezi.