Oamenii sunt capabili să-şi întărească prin meditaţie circuitele din creier asociate cu fericirea şi atitudinea pozitivă, la fel cum îşi pot întări anumiţi muşchi prin sport. Această concluzie este face parte dintr-un studiu american citat într-un articol de pe www.cnn.com.
Prin procedura meditaţiei, circuitele din creier responsabile de menţinerea concentraţiei şi cele de generare a empatiei devin mai puternice, conform cercetării realizate la Universitătatea din Wisconsin, SUA, şi coordonate de profesorul Richard Davidson. El practică meditaţia de 40 de ani, iar de zece ani studiază efectele acesteia asupra creierului. Davidson spune pentru cnn.com că, prin meditaţie constantă, creierul îşi dezvoltă anumite reţele, la fel cum exerciţiile fizice întăresc diverse grupe de muşchi.
Meditaţia creşte empatia Cercetările echipei lui Davidson arată că în timpul practicării Meditaţiei Compasiunii, o veche tehnică budist- tibetană, la meditatorii novici se observă stimularea sistemului limbic, responsabil de emoţii, În cazul meditatorilor cu experienţă, călugări cu peste 10.000 de ore de practică, sistemul limbic este foarte dezvoltat, creierele acestora fiind modificate definitiv spre o mai bună capacitate de empatie. Datele studiului au fost obţinute de la călugări budişti şi alte persoane ce practică meditaţia şi care au acceptat să participe la procedura de scanare a creierului