Cum cumpără românul după ce a simţit criza pe pielea sa
- Dinu Boboc
- 17 februarie 2012, 23:54
Deoarece au ieşit cu sechele din perioada comunistă, românii au dat iama în magazine, luând pe credit şi ce nu le trebuia. Criza a dat startul maturizării obiceiurilor de consum.
După ce a avut de pătimit în urma unui consum excesiv de dinaintea crizei, românul are acum temeri exagerate când iese la cumpărături. În plus, această frică de a consuma, de multe ori nejustificată, are o contribuţie la blocajul economic existent, consideră specialiştii consultaţi de "Evenimentul zilei".
"Un proverb spune că cine s-a fript cu ciorbă suflă şi-n iaurt. Consumatorii sunt mult mai reţinuţi acum când ies la cumpărături decât altă dată. Există şi temeri nejustificate, mai ales din partea celor care au avut mai mult de suferit de pe urma crizei", spune sociologul Alfred Bulai. Cauze obiective şi subiective
Desigur, primul motiv îl reprezintă cauzele obiective precum reducerea salariilor, falimentele IMM-urilor şi numărul mare de concedieri. De la un punct încolo, însă, intervine şi frica, teama de a cumpăra un produs de calitate, care, chiar dacă este mai scump, poate ajuta cumpărătorul să facă economii pe termen lung.
"Cumpărătorii au coborât standardele de calitate. Cumpără doar ce au nevoie şi renunţă la produsele considerate de lux", consideră Bulai. Sociologul atrage atenţia că mulţi români au consumat excesiv, peste posibilităţi, şi pentru că au fost victimele unor tehnici rafinate de marketing.Românii au fost foarte vulnerabili din acest punct de vedere imediat după 1989, când în ţara noastră au pătruns marile corporaţii care au exersat tactici de vânzare şi de promovare rafinate în zeci de ani în Vest. Atenţi la promoţii
Problema era că românii veneau din comunism, unde noţiunea de marketing îşi pierduse din valoare într-o piaţă fără competiţie reală. Frustrările acumulate în anii ’80 au dus la un hiper-consum în anii ’90 şi la excesele din 2006-2008. În prezent, tendinţa generală a consumatorului român este de a-şi calcula mult mai bine investi-ţiile, spune Ilinca Rusescu, manager de marketing la Ariston Thermo România. "Deşi îşi calculează mult mai bine investiţiile, consumatorul român este încă atent la promoţii, reduceri speciale, acţiuni pe care le urmăreşte şi le aşteaptă", afirmă aceasta. Mii de români au învăţat pe pielea lor cum este să cheltuieşti mai mult decât îţi poţi permite: au pierdut case şi maşini nemaiputându-şi plăti ratele.
Criza l-a făcut mai prudent pe consumatorul român
Înainte de criză
- Decizie de cumpărare rapidă
- Ţinea cont mai mult de părerile celorlalţi decât de nevoile sale
- Prefera să plătească cash, toată suma o dată
- Ţinea mai mult cont de brand decât de calităţile produsului
- Alegea brandurile mai scumpe
- Cumpăra rapid un produs căutat, aşteptân du-se să se scumpească
- Nu îl interesau costurile de întreţinere ale unui produs
- Contracta credite pentru aproape orice
Acum
- Ia decizia greu, după o analiză atentă a produsului
- Ţine cont de părerea lui şi de nevoile imediate
- Negociază dur cu vânzătorul
- Preferă leasing-ul, pentru a amâna pe cât posibil plăţile
- Este mai atent la calităţile produsului decât la brand
- Nu i se par normale preţurile mari, nici la branduri premium
- Foarte interesat de costurile de întreţinere
- Detestă să ia credite
AUTO
Şi pasionaţii de maşini scumpe se uită la bani
Pragmatismul cumpărătorilor se vede chiar şi în cazul unui brand premium, cum este BMW. "Înainte de criză, cumpărătorul era mai impulsiv şi plătea, de cele mai multe ori, cu cash. În urma crizei, clientul a devenit mult mai interesat de costurile de exploatare ale automobilului, aşa cum sunt cele de service sau consum, şi preferă mai mult achiziţiile prin leasing", a afirmat Alexandru Şeremet, manager de comunicare al BMW Group România. Compania a pus la punct un sistem de finanţare care să-i ajute pe cei care-şi schimbă des maşina, o dată la trei ani, făcând astfel de achiziţii în primul rând pentru imagine şi dorind să aibă mereu ultimul model de automobil. "Există şi temeri nejustificate din partea cumpărătorilor.“ ALFRED BULAI, sociolog Citiţi şi:
- Unde își fac românii cumpărăturile și câți bani cheltuiesc