Evenimentul Zilei > Actualitate > Cum a scăpat Dinu Patriciu de datoriile Petromidiei
Cum a scăpat Dinu Patriciu de datoriile Petromidiei

Cum a scăpat Dinu Patriciu de datoriile Petromidiei

Omul de afaceri a cumpărat rafinăria cu 50 de milioane de dolari, în 2000, tocmai pentru că şi-a asumat plata restanţelor ei la stat, transformate însă de guvernarea PSD în obligaţiuni.

La 10 ani de la privatizarea companiei Petromidia, datoriile companiei la stat încă nu sunt achitate şi nici nu vor fi prea curând. Ministrul finanţelor, Sebastian Vlădescu, a anunţat ieri, într- un interviu acordat Bloomberg, că guvernul este dispus să negocieze prelungirea termenului de plată a datoriilor Rompetrol. Asta pentru că statul nu este interesat să redevină acţionar al companiei, mai ales unul minoritar.

Termenul final până la care grupul Rompetrol are de achitat 603 milioane de dolari asumate în 2003 expiră la 30 septembrie.

Mâna largă a statului

În luna august, Rompetrol, controlat din 2007 de grupul petrolier de stat din Kazahstan KazMunaiGaz, a achitat deja în conturile statului suma de 71 de milioane de dolari, sumă care îi permite să păstreze controlul asupra companiei, în cazul în care, pentru restul datoriei, statul ar fi devenit acţionar la Rompetrol Rafinare (Petromidia).

Povestea Petromidiei şi a datoriilor acesteia este extrem de încâlcită. Începe din octombrie 2000, când Dinu Patriciu, prin Rompetrol Group Olanda, câştigă privatizarea rafinăriei.

"În contractul de privatizare dintre Fondul Proprietăţii de Stat (FPS) şi Rompetrol, Rompetrol s-a angajat să plătească integral datoriile Petromidiei la buget şi fosta Bancorex, de aceea a cumpărat rafinăria la preţ mai mic", ne-a declarat Radu Sârbu, preşedintele de atunci al FPS.

Astfel, Rompetrol a plătit, în trei rate, 50,5 milioane de dolari pe o companie care valora 700-800 de milioane de dolari, potrivit lui Sârbu.

Datoriile asumate atunci erau de 340 de milioane de dolari şi, adunând investiţiile angajate de 225 de milioane de dolari, valoarea tranzacţiei se ridica la 615 milioane de dolari.

Vremuri noi

Sârbu nu a precizat care a fost termenul prevăzut în contractul de privatizare pentru plata datoriilor, dar a spus că, de obicei, termenul era de cinci ani. La trei ani de la semnarea contractului de privatizare, în 2003, sub semnătura premierului Adrian Năstase şi al ministrului finanţelor Mihai Tănăsescu, toate datoriile şi penalităţile sunt transformate în obligaţiuni purtătoare de dobândă şi cu scadenţă la şapte ani.

Contactat de EVZ, Mihai Tănăsescu a declarat că termenul de şapte ani a fost decis de parlament. Întrebat de ce datoriile au fost transformate în obligaţiuni, Tănăsescu a răspuns că "la momentul respectiv aceste datorii acumulate puteau să fie plătite dacă era posibil. Se pare că nu era".

STRATEGIE

Statul, generos la ştergerea datoriilor

Cum s-a ajuns la soluţia obligaţiunilor? Potrivit lui Mihai Tănăsescu, au fost câteva variante în lucru atunci, printre care închiderea companiei, transformarea datoriilor în acţiuni sau în obligaţiuni. S-a ales ultima soluţie, "considerată cea mai bună la momentul respectiv".

"Problema e în 2007, când i s-a admis să nu mai fie supravegheată de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi i s-a dat voie să se vândă", a completat Tănăsescu.

De menţionat că ordonanţa a devenit lege în 2005, când a fost promulgată de Traian Băsescu, iar permisiunea de a vinde Petromidia i-a fost acordată lui Patriciu în 2007 în timpul mandatului lui Călin Popescu-Tăriceanu.

Facilităţi fiscale

Mai trebuie menţionat că la privatizare compania a mai primit o serie de facilităţi, prin Ordonanţa 248/2000, semnată, printre alţii, de Mugur Isărescu, atunci premier, şi de preşedintele Consiliului de administraţie al FPS, Radu Sârbu.

"Se vor acorda prin hotărâre a guvernului facilităţi la plata unor obligaţii bugetare şi a altor obligaţii către Ministerul Finanţelor". Lista facilităţilor nu este însă cunoscută public. Radu Sârbu spune că probabil a fost vorba de eşalonarea datoriilor şi ştergerea penalităţilor, aşa cum se obişnuia în acea vreme.

De altfel, dacă ne uităm în urmă, nu există mare privatizare în care statul să nu fi acordat facilităţi fiscale majore. Fie vorbim de Rafo, Sidex, Alro, Petrom, privatizarea acestora a stârnit ample scandaluri de presă.

La privatizarea rafinăriei Rafo Oneşti, de pildă, premierul Adrian Năstate aprobă "stingerea, prin conversia în acţiuni, care vor fi vândute investitorului strategic", a unor creanţe ale statului asupra societăţii însemnând impozite, taxe şi alte venituri bugetare.

Şi e doar un exemplu de facilitate fiscală. Aceeaşi procedură a fost aprobată şi la Sidex Galaţi, privatizată cu LNM Holdings, în 2001, care a beneficiat şi de stingerea debitelor societăţii către societăţile de stat Electrica, Termoelectrica, Romgaz, Distrigaz Sud sau CFR Marfă. Sidex a beneficiat de ştergerea unor datorii egale cu cea a Rompetrol, de 600 milioane dolari.

Rămân în discuţie şi preţurile mici pe care statul le-a încasat din vânzarea companiilor. Celebră este vânzarea Alro Slatina, cel mai mare producător de aluminiu din Europa de Est. Deşi giganţi mondiali ca Pechiney (Franţa), Alcan (Canada), Alcoa (SUA) au vrut compania, statul a cedat controlul pentru 11,4 milioane dolari.

Garanţii pentru Rafo

Pe de altă parte, statul continuă să acorde facilităţi. Recent, a decis să dea răgaz un an companiei americane Ford la realizarea obligaţiilor de investiţii asumate la privatizarea Automobile Craiova.

Oficialii Ford dau vina pe criză şi vor fi scutiţi şi de plata penalităţilor, între 3 şi 14 milioane euro, declarând că "este în interesul tuturor ca aceşti bani să fie investiţi în uzină şi nu cheltuiţi altfel". De menţionat şi că guvernul pregăteşte acordarea unor garanţii de 330 milioane euro pentru Rafo Oneşti.