Membrii Adunării Generale a LPF au făcut zid în jurul lui Dragomir, Liga nu s-a constituit parte civilă în proces, iar martorii și-au schimbat declarațiile în fața judecătorilor.
Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Dumitru Dragomir, fiul acestuia, Bogdan Dragomir, şoferul personal al şefului LPF, Florin Bădiţă, şi Gino Iorgulescu, preşedintele FC Naţional, au fost achitaţi în procesul în care erau acuzaţi de corupţie, deoarece Adunarea Generală a Ligii Profesioniste de Fotbal a votat, în unanimitate, cumpărarea terenului de 1.500 metri pătraţi cu 355.000 de dolari, teren pe care s-a construit sediul Ligii. În ciuda preţului "piperat", toţi membrii Adunării Generale au fost de acord să cumpere terenul de la Gino Iorgulescu, instanţa ajungând la concluzia că "probele administrate în cauză nu au dovedit săvârşirea infracţiunii de luare de mită reţinută în sarcina inculpatului Dumitru Dragomir". Procurorii au susţinut, în rechizitoriu, că a existat o înţelegere între Dragomir şi Iorgulescu pentru cumpărarea acelui teren cu suma amintită. Judecătorul a considerat că "nu a existat nicio înţelegere prealabilă între Gino Iorgulescu şi Dumitru Dragomir pentru ca acesta din urmă să accepte achiziţionarea de către LPF, al cărei preşedinte era, a unui teren cu suma de 355.000 de dolari, primind în schimb cu titlu de mită o suprafaţă de teren de 351,79 mp". Mai mult, martorii audiaţi au declarat că Dragomir şi Iorgulescu nici nu-şi vorbeau în perioada respectivă deoarece au candidat pentru funcţia de preşedinte al LPF şi a câştigat primul, motiv pentru care "se evitau reciproc". Preţul tranzacţiei, fără limite
- Procurorii DNA au susţinut că nu avea nicio logică achiziţia unui teren cu statut juridic incert la un preţ de trei ori mai mare decât cel al pieţei.
- Judecătorii au considerat că "factorul esenţial al contractului este acordul de voinţă al părţilor, materia contractelor fiind guvernată de principiul libertăţii de voinţă al părţilor. Aşadar, părţile sunt libere să determine preţul sub sau peste valoarea lucrului".
- Acuzatorii s-au raportat în determinarea preţului terenului la un Ghid cu preţurile orientative ale proprietăţilor redactat de un grup de experţi. Instanţa a considerat că "a admite o astfel de ipoteză, ar însemna a supune analizei orice contract de vânzare-cumpărare pe baza unui astfel de ghid".
Vânzare cât se poate de legală
- Acuzarea a susţinut că terenul în suprafaţă de 351 metri pătraţi care ar fi reprezentat mita data de Iorgulescu lui Dragomir a fost transferat, de cel dintâi, pe numele şoferului lui "Mitică", în acest sens fiind semnat un contract de vânzare cumpărare în fals, valoarea tranzacţiei fiind de 600 milioane de lei vechi. Şoferul susţinea că dorea să-şi construiască o casă pe respectivul teren.
- Judecătorul a considerat valabil contractul de vânzare cumpărare şi a remarcat că şoferul lui Dragomir, Florin Bogdan Bădiţă, a şi început construcţia unui imobil. După trei ani, deoarece a rămas fără fonduri, şoferul a vândut terenul şi construcţia începută unei firme în care acţionar unic era fiul lui Dumitru Dragomir, Bădiţă fiind administratorul respectivei firme. Valoarea tranzacţiei: 900 milioane lei.
Părerile personale ale martorului, fără valoare
- Dumitru Constantin Iacov, fostul preşedinte al CA al FC Naţional şi martor al acuzării, a declarat la DNA că Gino Iorgulescu şi Dumitru Dragomir erau buni prieteni în anul 2001.
- Judecătorul a considerat că depoziţia martorului abundă în păreri personale şi aprecieri de genul "consider că acest teren a fost primit cu titlu de mită de Dumitru Dragomir" şi "sediul LFP a fost construit pe un teren, după părerea mea, supraevaluat". Din acest motiv, instanţa a considerat că "părerile personale ale martorului exced obiectul cauzei şi nu au valoare probatorie".
Omerta de la Ligă
- În decembrie 2007 a avut loc o altă Adunare Generală extraordinară a LPF, care a hotărât, în unanimitate, că Liga nu se constituie parte civilă în cauză. În aceeaşi şedinţă, Adunarea Generală a dat o hotărâre potrivit căreia "membrii LPF, prin reprezentanţii săi care constituiau adunarea generală a LPF din ediţia de campionat 2000/2001 au reconfirmat împuternicirea dată la acea vreme numiţilor Dumitru Dragomir şi Iosif Urs, pentru negocierea şi cumpărarea unui teren" pentru construirea sediului Ligii.
- În legătură cu acestă hotărâre, Parchetul susţine că este falsă, întrucât Adunarea Generală a LPF era constituită în perioada 2000 - 2001 din alte cluburi de fotbal decât cele existente în perioada 2007 - 2008.
- Ce au susţinut judecătorii, fără nicio logică: "O asemenea concluzie, instanţa nu o poate reţine, motivat de faptul că, cluburile de fotbal ce făceau parte din adunarea generală a Ligii în anul 2001 nu puteau fi aceleaşi cu cele din anul 2007. (...) Prin urmare, este firesc să fi intervenit schimbări în componenţa Adunării generale a LPF în perioada 2001 - 2007, date fiind rezultatele sportive ale cluburilor de fotbal obţinute în perioada respectivă şi în concluzie nu se poate susţine că hotărârea AGA a LFP din 12.12.2007 este falsă".
Gino Iorgulescu nu a dat, ci a vândut
- DNA l-a pus sub acuzare pe Gino Iorgulescu pentru dare de mită, dar judecătorii au considerat că acestă faptă era prescrisă, Iorgulescu fiind trimis în instanţă la 2 ani şi o lună de la prescripţie.
- Judecătorii au mai considerat că "Iorgulescu Gino nu a dat, ci a vândut suprafaţa de teren de 351,79 mp inculpatului Bădiţă Florin Bogdan, iar acesta l-a vândut la rândul său, după trei ani de la cumpărare, societăţii comerciale SC Bodu SRL. Faptul că societatea Bodu SRL îl are ca unic asociat pe inculpatul Dragomir Bogdan Dumitru - fiul inculpatului Dumitru Dragomir - nu înseamnă că terenul respectiv a fost dat inculpatului Dumitru Dragomir, patrimoniile SC Bodu şi a inculpatului Dumitru Dragomir fiind distincte, diferite şi nu identice".
Judecătorii cer denunţ, flagrant sau interceptări
- Tribunalul mai consideră că "nu a fost formulat vreun denunţ, nu există proces verbal de constatare a infracţiunii flagrante, ori interceptări purtate între mituitor şi mituit, martori care să ateste fără echivoc că inculpatul Dumitru Dragomir a pretins şi primit, iar inculpatul Gino Iorgulescu i-a oferit şi dat terenul de 350 mp. Pentru ca funcţionarul Dumitru Dragomir să achiziţioneze în numele LPF la un preţ supreevaluat suprafaţa de teren de 1.497 mp".
- Mai mult, " preţul tranzacţiei a fost stabilit între două persoane private – LPF şi Gino Iorgulescu – pe baza cererii şi a ofertei, mecanismul de funcţionare al pieţei imobiliare, părţile fiind libere să determine clauzele contractuale, inclusiv preţul de achiziţie, ceea ce s-a şi întâmplat în cauză".
Notarul fără vină
- Parchetul susţine că Iorgulescu l-a determinat pe notarul public Dana Suciu să menţioneze în fals, dar fără vinovăţie, în contractul autentificat prin încheierea 520/04 aprilie 2001, faptul că tranzacţia ar fi una de vânzare-cumpărare, iar preţul acesteia ar fi de 600.000.000 de lei, deşi acestă sumă nu a fost plătită, iar terenul nu a fost cumpărat ci dat sub formă de mită, lui Dumitru Dragomir.
- Faţă de acest aspect, Tribunalul consideră că "nu a existat nicio acţiune de determinare a notarului de a autentifica o operaţiune fictivă de vânzare-cumpărare, întrucât nu a fost dovedită o astfel de acţiune".
Şoferul lui Dragomir s-a împrumutat de la părinţi pentru vilă
- Cu referire la cumpărarea terenului de către şoferul lui Dragomir de la Gino Iorgulescu, acuzatorii au susţinut în rechizitoriu că Florin Bădiţă, "simplu şofer al preşedintelui LFP şi student la o facultate particulară la acea dată, cu venituri anuale de 235.000.000 de lei în anul 2003, în mod cert nu dispunea de resursele financiare necesare construcţiei unui imobil format din demisol, parter, două etaje şi mansardă".
- Bădiţă a declarat în faţa instanţei şi judecătorii au consemnat în motivare faptul că avea banii pentru teren din economii şi de la părinţi. A turnat fundaţia pentru casă dar a rămas fără bani, aşa că a vândut totul către Bogdan Dragomir, fiul lui Dumitru Dragomir.
Inginerii nu vorbesc cu "băgat la înaintare"
- Două declaraţii de martor ale unor ingineri care au lucrat la ridicarea sediului LPF arată că "terenul şi construcţia sunt ale lui Dumitru Dragomir iar şoferul Florin Bădiţă era băgat la înaintare".
- Ce au reţinut judecătorii: aceeaşi expresie de genul "mi-am dat seama că şoferul era băgat la înaintare" nu este posibil a fi folosită de două persoane cu ocazia audierii fiecăreia dintre ele. De asemenea, modalitatea de exprimare "băgat la înaintare" nu este specifică unor persoane intruite, martorul CPD fiind arhitect, în vârstă de 63 de ani, iar martorul GLV, inginer, în vârstă de 78 de ani. (...) În cursul cercetării judecătoreşti cei doi martori au menţionat că nu au făcut o astfel de afirmaţie, iar din considerentele arătate, instanţa reţine că precizarea martorilor, în faţa instanţei, este reală"
Administratorul nu poate băga mâna în casieria societaţii?
- Parchetul a susţinut că şoferul lui Dragomir nu ar fi vândut terenul şi construcţia începută cu 900 milioane de lei către fiul şefului LPF, ci şi-ar fi retras aceşti bani din contul socieţăţii după ce, în prealabil, ar fi primit această sumă de la casieria societăţii la care era administrator.
- Faţă de acest aspect, tribunalul a constatat că "disciplina funcţionării societăţilor comerciale nu permite ca administratorul unei societăţi să ia din casieria societăţii suma de 900.000.000 de lei ce reprezenta preţul tranzacţiei".
- Prin astfel de explicaţii, cei patru au scăpat de toate acuzaţiile, fiind achitaţi de Tribunalul Bucureşti. Decizia nu este definitivă, urmând ca procesul să continue la instanţa superioară.
- În mai 2008, cei patru erau trimişi în judecată sub acuzaţia de luatre şi dare de mită, spălare de bani şi uz de fals.
Afaceri marca Iorgulescu – Dragomir Potrivit procurorilor, la data de 4 aprilie 2001, Dumitru Dragomir a primit de la Iorgulescu George-Gino un teren în suprafaţă de 351,79 mp, în valoare de 32.600,26 dolari, amplasat în cartierul Cotroceni, pentru ca, în schimb, să accepte cumpărarea de către LPF. a unui teren în suprafaţă de 1.497,21 mp (amplasat în aceeaşi zonă) şi a unei construcţii nefinalizate, în suprafaţă de 279,72 mp şi ridicate fără autorizaţie pe terenul respectiv. LPF a achiziţionat imobilele respective cu încălcarea Statutului L.P.F. cu suma de 355.000 USD, preţ supraevaluat, deoarece reprezenta o valoare de trei ori mai mare decât preţul practicat pe piaţa liberă în zona respectivă la acea dată.
Vânzări successive Pentru a ascunde terenul primit drept mită de Dragomir, Gino Iorgulescu ar fi trecut în proprietatea lui Florin Bădiţă suprafaţa de 351,79 mp, printr-un contract încheiat la un notariat public. În contractul de vânzare-cumpărare s-ar fi consemnat în fals că pentru acest imobil s-a achitat suma de 600.000.000 de lei vechi, deşi în realitate aceşti bani nu au fost achitaţi. În perioada 2001-2004, în baza acestui contract de vânzare-cumpărare, terenul a fost înscris în Cartea Funciară şi s-a obţinut o autorizaţiei de construcţie pentru ridicarea unei locuinţe. La data de 24 mai 2004, în baza unui alt contract de vânzare cumpărare, încheiat în formă autentică, Bădiţă, administrator al S.C. "Bodu" S.R.L, cu acceptul lui Dragomir, a trecut terenul respectiv în proprietatea acestei firme, contract în care s-a consemnat, în fals, că pentru tranzacţie s-au plătit 900.000.000 de lei vechi.
CITIȚI ȘI:
- Nea Mitică Dragomir şi arta de a se pupa singur în fund
- Dumitru Dragomir, trimis în judecată de DNA