Cum a ratat Geoană încă o şansă să se simtă "preşedinte". Boc, "şef de stat" pentru o oră
- Adam Popescu
- 2 decembrie 2010, 00:22
Mircea Geoană, preşedintele Senatului, a ratat şi astăzi şansa de a fi primul om în stat. Deşi protocolul prevede astfel, în absenţa şefului statului, nu Mircea Geoană a primit onorurile militare la parada de 1 Decembrie, ci Emil Boc. Premierul a fost desemnat înlocuitor al preşedintelui chiar de Traian Băsescu.
Întrebat dacă nu ar fi fost corect ca la începutul paradei militare de Ziua Naţională onorul să-i fie dat lui Mircea Geoană, în calitate de preşedinte al Senatului şi al doilea om în stat, Emil Boc a spus: "Protocolul este cel care a stabilit şi dumneavoastă aţi văzut ce s-a întâmplat". Premierul a susţinut apoi că a aflat abia ieri că lui îi vor fi prezentate onorurile. "Preşedintele m-a desemnat în acest sens", a explicat el. Geoană cere anchetă După eveniment, Mircea Geoană a transmis printr-un comunicat că "va solicita instituţiilor abilitate să investigheze care au fost cauzele şi motivele care au stat la baza incidentului de la parada militară". El a arătat că potrivit unui ordin al MApN din martie 2009, ''onorul militar se acordă în următoarea ordine: preşedintelui României, preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor, primului-ministru, ministrului Apărării şi şefului Statului Major General''. ''Este pentru prima oară când preşedintele României lipseşte de la ceremoniile dedicate Zilei Naţionale în ultimii 20 de ani. Nicio altă obligaţie internaţională nu poate avea precădere faţă de Ziua Naţională. Nici preşedintele şi nici vreo 'structură abilitată' nu pot modifica dispoziţiile exprese şi imperative ale Constituţiei României. (...) Prevederile constituţionale stabilesc în mod precis şi fără echivoc care este ierarhia demnităţilor în statul român'', se precizează în comunicatul Senatului.
La rândul lui, Valeriu Turcan, purătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale, a ţinut să precizeze că "presedintele Traian Băsescu l-a delegat pe primul ministru în urmă cu două zile să primească raportul la parada de 1 Decembrie". "Este o situaţie de reprezentare şi nu una de interimat al funcţiei. România nu se află în situaţia de predare constituţională a atribuţiilor şefului statului, astfel incât domnul Geoană să fie nevoit să primească raportul. Este regretabil faptul că diverse persoane, probabil din zona domnului Geoană, încearcă să creeze confuzie, distribuind pe surse informaţii false", a afirmat purtătorul de cuvânt al şefului statului. Boc a încasat şi huiduielile Emil Boc a fost salutat de garda de onoare, în absenţa preşedintelui Traian Băsescu, plecat din ţară, la Astana, unde participă la summitul OSCE. Premierul a asistat aproape o oră la parada militară, organizată la Arcul de Triumf, iar la plecare a fost huduit de oamenii prezenţi la ceremonie. Boc nu a dat atenţie mulţumii şi s-a îndreptat hotărât, însoţit de ofiţerii SPP, spre maşina de serviciu.