Cum a dat Donald Trump de pământ cu procurorul rebel

Cum a dat Donald Trump de pământ cu procurorul rebel

Procurorul newyorkez Preet Bharara, care refuzase să demisioneze, a anunțat sâmbătă că a fost demis de administrația președintelui american Donald Trump, informează Reuters.

Bharara, numit în 2009 de președintele Barack Obama, era unul dintre cei 46 de procurori încă în funcție din mandatul acestuia cărora ministerul justiției de la Washington le-a cerut vineri demisia și ai căror înlocuitori vor fi desemnați de actualul șef al Casei Albe.

Președintele Trump mai are de numit noi titulari și în posturi-cheie din Departamentul de Stat (ministerul de externe) și ministerul apărării.

În noiembrie anul trecut, Bharara declarase presei că Donald Trump, care urma să își înceapă mandatul în ianuarie, i-a cerut să rămână în funcție.

Procurorul, reprezentantul ministerului justiției în opt districte din statul New York, s-a făcut remarcat pentru soluționarea prin înțelegeri cu acuzații a unor cazuri de tranzacții bursiere pe baza unor informații din interior, precum și pentru condamnările obținute în cauze de corupție și terorism intens mediatizate. Printre acestea, Reuters le reamintește pe cele ale fostului lider al camerei inferioare a legislativului newyorkez, Sheldon Silver, condamnat la 12 ani de închisoare și o amendă de șapte milioane de dolari, încă liber datorită unor apeluri în curs; Faisal Shahzad, condamnat la închisoare pe viață pentru o tentativă de atentat cu bombă în Times Square din New York; și traficantul de armament Victor Bout, originar din Tadjikistan (în fosta Uniune Sovietică), închis pe 25 de ani. Bharara a obținut pentru stat 1,8 miliarde de dolari de la SAC Capital Advisors — un record în materie de înțelegeri judiciare pentru operațiuni ilicite pe piața de capital, care a dus la închiderea fondului — și 1,7 miliarde de dolari de la JPMorgan Chase, pentru rolul jucat în schema piramidală a lui Bernie Madoff.

"Să îmi servesc țara ca procuror al SUA în ultimii șapte ani va fi pentru totdeauna cea mai mare onoare din viața mea profesională, indiferent ce voi mai face sau cât voi trăi", a afirmat Preet Bharara într-un comunicat de presă.

Ministerul justiției a confirmat demisia și a refuzat să facă alte comentarii.

Procurorii federali din Statele Unite sunt numiți politic și pot fi înlocuiți de președinți. Multora dintre ei li se cere să rămână în funcție până la confirmarea succesorilor, notează Reuters. Donald Trump a păstrat doar doi dintre procurorii preluați de la predecesorul său, Barack Obama. Cei vizați de actualul val de demiteri vor fi înlocuiți temporar de adjuncții lor, procurori de carieră. Bharara a precizat că postul său va fi preluat interimar de adjunctul său, Joon Kim.

 

Ne puteți urmări și pe Google News