Cuba: "Americanii sunt cinici"

Cuba: "Americanii sunt cinici"

Autorităţile cubaneze au refuzat trimiterea unei echipe de experţi americani pentru evaluarea pagubelor provocate de uraganul Ike, informează AFP.

Mai mult, Havana a catalogat drept "cinică" propunerea americanilor, având în vedere că ea vine imediat după ce Washingtonul a refuzat să ridice embargo-ul impus Cubei.

"Cuba nu a cerut nicio favoare din partea Statelor Unite", a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat cubanez, care a adăugat că statul său are nevoie urgentă de materiale "pentru a repara casele şi a reface reţeaua electrică".

În 2005, imediat după ce uraganul Dennis a lovit Cuba, Statele Unite au oferit 50.000 de dolari autorităţilor de la Havana. Preşedintele cubanez de atunci, Fidel Castro, a refuzat însă suma.

Singurele produse care nu se supun embargo-ului, impus Cubei de către SUA încă din 1962, sunt cele alimentare şi farmaceutice.

Ne puteți urmări și pe Google News