Cât de POPULARĂ este, de fapt, Lady Gaga? Are 20 de milioane de fani falşi

Cât de POPULARĂ este, de fapt, Lady Gaga? Are 20 de milioane de fani falşi

Aproape trei sferturi dintre admiratorii de pe Twitter ai cântăreţei nu sunt reali, potrivit unui studiu alcătuit de cei de la Status People.

În luna martie a acestui an, Lady Gaga a devenit prima celebritate cu 20 de milioane de admiratori pe Twitter. Acum, numărul lor s-ar învârti în jurul cifrei de 30 de milioane. Totuşi, se pare că circa 71% dintre cei care o "urmăresc" pe cântăreaţă sunt "boţi", adică profiluri false ce au fost create ca "spam". Programul celor de la Status People împarte utilizatorii twitter în trei categorii: falşi, inactivi şi reali. "Un cont fals este creat ca să se aboneze la diverşi oameni şi să facă spam. În mod normal, ei nu au admiratori, dar sunt abonaţi la multă lume", a explicat Rob Waller, directorul executiv al companiei. Abonaţii pe Twitter pot fi, de asemenea, cumpăraţi, pentru a creşte popularitatea unei personalităţi sau a unei companii, scrie în presa americană. Deşi nu există nicio dovadă că Lady Gaga ar fi cumpărat un număr mare de abonaţi, cei de la Status People au subliniat că dintre cei mai recenţi 100.000 de abonaţi, doar 29% sunt activi. Sursa: NME