CSM: Magistraţii cu afecţiuni psihice pot fi suspendaţi din funcţii
- Ionel Stoica
- 23 octombrie 2012, 18:41
Suspendarea din funcţie a unui magistrat pe motiv de afecţiune psihică se poate dispune de către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) doar dacă maladia respectivă este constatată de o comisie medicală printr-o expertiză de specialitate.
"Aplicarea practică a dispoziţiilor art. 62 şi 64 din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, a ridicat mai multe probleme sub aspectul reglementării situaţiei în care un magistrat este afectat de o maladie psihică de natură să-l împiedice în exercitarea funcţiei în mod corespunzător. Astfel, din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 62 alin. (1) lit. b) şi art. 64 alin. (1) din lege, suspendarea din funcţie a unui magistrat pe motiv de afecţiune psihică se poate dispune de către CSM doar dacă maladia respectivă este constatată de o comisie medicală printr-o expertiză de specialitate", informează, astăzi, CSM. Legea nu prevedea sancţiuni În prezent, legea nu prevede nicio sancţiune pentru magistratul care refuză nejustificat să se prezinte la expertiza de specialitate, astfel încât CSM este în imposibilitate de a dispune suspendarea acestuia din funcţie pentru înlăturarea stării de pericol general. "S-a propus reglementarea unor măsuri prin care magistratul respectiv să fie determinat să se prezinte în vederea efectuării expertizei. Concret, s-a propus instituirea unui caz de suspendare provizorie şi facultativă a magistratului în cauză, măsura urmând să fie dispusă tot de către CSM în situaţia în care nu există motive care să justifice refuzul prezentării magistratului la comisia de expertiză", explică sursa citată. Eliberarea din funţie, în condiţiile legii Pe perioada suspendării din funcţie pentru acest motiv, magistratului nu îi sunt plătite drepturile salariale iar intervalul de timp în care magistratul este suspendat nu constituie vechime în magistratură. "S-a mai propus ca suspendarea din funcţie să înceteze în momentul prezentării magistratului la expertiza de specialitate. În situaţia în care, la recomandarea comisiei de expertiză psihiatrică, se dispune suspendarea unui magistrat până la însănătoşire, stare care se va dovedi printr-o nouă expertiză. Totodată, în cadrul şedinţei de astăzi, s-a propus ca, după expirarea termenului de suspendare stabilit de către comisia medicală de specialitate şi efectuarea unei noi expertize, Consiliul Superior al Magistraturii să aibă posibilitatea de a hotărî încetarea suspendării şi repunerea în funcţie a magistratului, prelungirea suspendării sau, dacă boala este ireversibilă, eliberarea din funcţie în condiţiile legii, urmând ca magistratul să primească o indemnizaţie specială, echivalentă cu un anumit cuantum din drepturile salariale pe care le-a avut în ultima lună de activitate. Proiect de lege Similar, au fost formulate propuneri legislative pentru anumite categorii de boli fizice. "Luând în discuţie propunerile de modificare legislativă prezentate, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât, marţi, sesizarea Ministerului Justiţiei în vederea iniţierii şi promovării unui proiect de act normativ care să fie înaintat Parlamentului României", mai arată sursa citată.